Franţa a intrat în recesiune, conform datelor publicate vineri de Agenţia Naţională de Statistică, care se aşteaptă la o creştere economică negativă în trimestrele trei şi patru din 2008. Economia Franţei va scădea cu 0,1 la sută în trimestrele trei şi patru din 2008, după ce în trimestrul doi a scăzut cu 0,3 la sută, ceea ce va avea ca efect o reducere a creşterii economice cu 0,9 la sută pe an. Guvernul francez a insistat rapid că este vorba de o încetinire a creşterii economice, iar Franţa nu se află într-o recesiune adevărată. Cu toate acestea, Franţa a intrat şi ea în rândul ţărilor afectate de criza financiară internaţională pe fondul problemelor de la grupul bancar şi de asigurări Dexia.
Spune-ti parerea