Premierul Tăriceanu a declarat că sumele care vor fi alocate în acest an pentru Autostrada Braşov-Borş ‘vor depăşi 400-450 de milioane de euro’. Tăriceanu a spus că 238 de milioane de euro au fost plătiţi până acum şi că ‘mai există sume suplimentare’ alocate Ministerului Transporturilor, care vor fi plătite pe măsura realizării şi acceptării lucrărilor. Premierul a evitat să se pronunţe în privinţa costurilor totale ale Autostrăzii Transilvania. Iniţial, costurile totale ale autostrăzii Transilvania erau estimate la 2,2 miliarde de euro, însă unele calcule arată că ele ar putea să se dubleze. Preşedintele CNS Cartel Alfa Cluj, Grigore Pop, apreciază că preţul Autostrăzii Braşov-Borş ar putea să ajungă chiar la 6-6,5 miliarde de euro. Autostrada Transilvania va avea 415 kilometri, între localităţile Braşov şi Borş, iar termenul de finalizare, fixat iniţial pentru anul 2012, a fost prelungit până în 2013.
Spune-ti parerea