Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Guvernul va aloca, în acest an, 400 de milioane de euro pentru Autostrada Transilvania
Stire din Politica publicata in 12 Apr 2008.

Guvernul va aloca, în 2008, 400 de milioane de euro pentru
realizarea Autostrăzii Transilvania, a anunţat, vineri, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, la Suplacu
de Barcău, unde a vizitat lucrările care se efectuează la acest proiect.
Tăriceanu a spus că, până în 2007, s-au alocat doar cu puţin peste 40 de milioane de euro
pentru autostradă, dar anul trecut s-a reuşit finanţarea lucrărilor cu 126 milioane de euro. În acest fel, a
spus premierul, lucrările au început să avanseze într-un ritm normal, care nu este însă mulţumitor.
Din cele 400 de milioane de euro prevăzute pentru anul acesta, Executivul a transferat deja
firmei Bechtel 136 de milioane drept avans. Tăriceanu a subliniat că un astfel de avans trebuia dat doar
la începutul lucrărilor, dar Guvernul nu a făcut decât să respecte contractul încheiat de PSD şi de fostul
ministru al Transporturilor Gheorghe Dobre.
Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Transporturilor vor asigura, până la jumătatea
anului, suma de 200 de milioane de euro pentru lucrări.
Premierul a anunţat că îi va cere ministrului Transporturilor ca să dispună, în cel mai scurt
timp, crearea unei sucursale locale a Companiei de Autostrăzi în zona Cluj-Oradea. “Este foarte greu
să coordonezi lucrările de la 500 de km de Bucureşti, să fii beneficiar şi să supraveghezi modul în care
ele se execută, să depăşeşti problemele, să faci interconexiunile cu toate instituţiile abilitate”, a
argumentat Tăriceanu, adăugând că va ţine cont de sugestiile venite atât de la Bechtel, cât şi de la
Compania Naţională de Autostrăzi.
O altă problemă deosebit de importantă, în opinia premierului, constă în colaborarea cu
Ministerul Mediului, având în vedere că în zonă se construieşte un baraj pentru prevenirea viiturilor şi
asigurarea alimentării cu apă a localităţilor din jur. Deci, a subliniat Tăriceanu, este nevoie de
coordonare între cele două şantiere, pentru că o anumită suprafaţă din apropiere urmează să fie
inundată, deci barajul trebuie finalizat înainte de luarea acestei măsuri.
Primul-ministru a menţionat că sunt perspective ca, în acest an, primul tronson de 25 de km al
autostrăzii să fie gata în judeţul Cluj.
“Vedeţi că lucrurile avansează bine, încep să fiu mulţumit de ceea ce văd, pentru că acum doi
ani, când am fost prima dată – şi am venit mereu de atunci – vă spun sincer că am plecat dezamăgit,
eram complet dezolat de modul în care se contura acest şantier, care este unul de amploare”, a afirmat
şeful Guvernului.
În ceea ce priveşte asigurarea forţei de muncă, Tăriceanu a spus că a discutat cu cei de la
Bechtel şi această problemă. Lucrările de infrastructură au generat locuri de muncă, fiind angajaţi
foarte mulţi muncitori din zonele apropiate, dar, nu numai atât, angajatorii au făcut demersuri pentru a
aduce în ţară şi români care muncesc în Spania sau Italia, a adăugat el. “Şi iar este un lucru foarte
îmbucurător, pentru că le putem oferi acestor români condiţii de muncă în ţară, să nu mai fie nevoiţi să
lucreze în străinătate”, spus premierul.
Tăriceanu a amintit că Autostrada Transilvania nu este singurul şantier important în ţară, o altă
prioritate care decurge din angajamentele luate fiind realizarea Coridorului IV Paneuropean, unde
sunt, de asemenea, foarte multe fonduri angajate, precum şi şoseaua rapidă din zona Satu Mare – Baia
Mare, spre graniţa cu Ungaria, care va ajuta foarte mult dezvoltarea judeţelor din nord.
De asemenea, a adăugat Tăriceanu, se intenţionează începerea autostrăzii de legătură dintre
Moldova şi Transilvania, având drept scop principal atragerea de investiţii şi în zona de nord-est, care,
din păcate, până în momentul de faţă este pe un plan de interes secundar în raport cu zona de vest a
ţării, unde se concentrează foarte multe investiţii. “Pe mine mă bucură că sunt multe investiţii, dar
vreau ca aceste investiţii să fie repartizate cât mai uniform pe teritoriul ţării, pentru ca să nu apară
discrepanţe de dezvoltare economică şi socială”, a explicat primul-ministru.
Şeful Executivului a calificat programul de construcţie de infrastructură ca “ambiţios”, acesta
începând să prindă contur. “Şi sigur că, odată realizate principalele autostrăzi în România, nu numai
traficul se va desfăşura altfel, ceea ce-mi doresc, evident, însă vom putea să asigurăm premisele
necesare unei dezvoltări economice şi atragerii unor investiţii cât mai consistente în zonele pe care
aceste axe importante le străbat”, a subliniat Tăriceanu.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Filmul “The Summer in Winter”, o lecţie de viaţă
Stirea urmatoare: UNJR îi cere preşedintelui să acţioneze potrivit legii »
px

Stiri Asemanatoare

» Bechtel va reuşi să predea 45 de kilometri de autostradă în 2008
» Tadici a discutat cu Bogdan Olteanu despre Autostrada Belgrad-Timişoara
» În România nu există tradiţie democratică
» 104 localităţi din Transilvania fără curent electric
» Criză politică în Kuweit
» Localităţi din Transilvania, fără curent
» Nouă grupare politică anti-UE în Cehia
» PD-L propune un Pact naţional pentru autostrăzi
» Suma pentru Autostrada Transilvania va depăşi 400 milioane euro
» Radovan Karadzici a fost arestat

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox