Banca centrală a Indiei a anunţat vineri injectarea a 400 de miliarde de rupii (8,2 miliarde de dolari) în sistemul financiar al ţării ca urmare a unei scăderi a ratei dobânzii, în contextul crizei financiare mondiale. Această măsură a fost luată ţinând cont de evoluţia situaţiei lichidităţilor în India şi în lume, potrivit unui comunicat al institutului monetar la Bombay. Concret, Banca centrală a scăzut cu 7,5% dobânda re zervelor obligatorii, este vorba despre sume pe care băncile comerciale trebuie să le menţină în rezervă, cu obiectivul de a facilita condiţiile de acces la credit de consum, principalul motor al creşterii indiene. Luni, banca indiană a mai injectat suma 200 de miliarde de rupii (4,1 miliarde de dolari ) în sistemul financiar.
Spune-ti parerea