Preşedintele parlamentului kuweitian, Jassim al-Kharafi, a amânat o şedinţă a legislativului, din cauza unei greve a guvernului menită să oprească audierea primului ministru, anunţă o sursă din cadrul familiei regale din emirat. În această situaţie, parlamentul nu poate decide în legătură cu programul de audiere a premierului Nasser al-Mohammad al-Sabah privind vizita unui cleric şiit iranian acuzat de insulte la adresa musulmanilor suniţi. Legislativul kuweitian nu se va reuni miercuri, aşa cum era prevăzut, din cauza neparticipării reprezentanţilor guvernului la şedinţă. Deputaţii kuweitieni au examinat luni până noaptea târziu modalităţi de atenţionare a primului ministru, o situaţie fără precedent în emirat. Această criză politică ameninţă aplicarea unor reforme economice-cheie precum crearea unui mecanism financiar de evitare a efectelor crizei economice mondiale.
Spune-ti parerea