Un bărbat din Craiova l-a ameninţat cu pistolul pe avocatul său pentru a-i restitui onorariul, fiind nemulţumit de modul în care a fost reprezentat în instanţă, transmite corespondentul ROMPRES. Incidentul s-a petrecut, marţi, la Judecătoria Craiova. C. Florian, de 66 de ani, din Craiova, a declarat că a recurs la ameninţare întrucât avocatul i-a luat banii degeaba şi nu şi-a îndeplinit “obligaţiile la care se angajase”. Avocatul i-a sesizat verbal pe jandarmii de la intrarea în instituţie că cetăţeanul nemulţumit l-a ameninţat atât pe el, cât şi pe secretara biroului de avocatură.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Dolj, locotenent Ion Ţapu, a declarat pentru ROMPRES că bărbatul nemulţumit de serviciile avocatului a fost depistat de jandarmi două ore mai târziu, în Piaţa Chirian, din Craiova. “La controlul corporal asupra lui C. Florian s-a găsit un pistol cu gaze comprimate fabricat în Germania, calibrul 9 mm, prevăzut cu încărcător, în care se aflau două cartuşe, pe care îl deţinea fără documente legale. Seria pistolului nu corespundea cu seria de pe înscrisurile prezentate la control. Totodată, s-a găsit asupra acestuia un spray iritant-lacrimogen”, a spus Ţapu.
Potrivit acestuia, avocatul, care a depus plângere pentru ameninţare, a relatat că C. Florian i-a cerut contravaloarea onorariului, 330 de lei, fapt pentru care l-a îndrumat la Baroul de Avocaţi Dolj pentru a i se restitui această sumă, aspect care corespunde cu declaraţia lui C. Florian care a susţinut că i-a cerut restituirea sumei de 100 de euro. Bărbatul care şi-a ameninţat avocatul s-a ales cu acte premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi ameninţare, ce vor fi înaintate organelor judiciare.
Sursa: ROMPRES
Spune-ti parerea