Deputaţii UDMR Arpad Antal şi Sandor Tamas propun studierea modelelor europene de autonomie în şcolile din ţinutul secuiesc, precum şi predarea la clasele de limba maghiară a unor cursuri având ca tematică simbolistica secuimii, transmite corespondentul ROMPRES.
Cei doi deputaţi au lansat această idee luni la Sfântu Gheorghe, în cadrul unei conferinţe de presă comune, prilej cu care au declarat că au ajuns la concluzia că se vorbeşte mult despre autonomie însă puţine persoane cunosc la ce se referă concret acest concept.
“În ultimii ani am dezbătut în cadrul comunităţii maghiare problema autonomiei, iar acum vom prezenta şi colegilor noştri din Parlament formele de autonomie existente în Uniunea Europeană, dar trebuie să mai facem un pas prin a începe predarea în şcoli a simbolisticii din ţinutul secuiesc şi a formelor de autonomie, pentru că foarte mulţi nu cunosc în detaliu avantajele acesteia’, a afirmat deputatul Arpad Antal.
Potrivit celor doi parlamentari covăsneni, aceste informaţii ar putea fi predate elevilor de gimnaziu şi liceu la orele de dirigenţie sau de educaţie civică, dar şi studenţilor din universităţi, iar cei mici ar putea învăţa imnul secuiesc încă de la grădiniţă.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea