Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Giurgiu: Peste o sută de sesizări privind încălcarea legii electorale
Stire din Politica publicata in 23 Nov 2009.

Un număr de 105 sesizări privind posibile încălcări ale legislaţiei electorale în judeţul Giurgiu a fost primit de Inspectoratul Judeţean de Poliţie în ziua primului tur al alegerilor prezidenţiale.

‘Din cele 105 sesizări, 71 au vizat mediul rural şi 34 au fost semnalate în mediul urban, multe dintre sesizări fiind primite prin sistemul unic de urgenţă 112, ceea ce demonstrează efectul pozitiv al campaniei de prevenire ‘Votul ilegal înseamnă închisoare”’, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu, Mirela Gheţa.

Echipele de cercetare dispuse pe raza judeţului în zonele identificate cu risc au verificat operativ toate aceste plângeri, cele mai multe fiind deja soluţionate, iar în trei cazuri s-au întocmit acte premergătoare urmând să fie propuse soluţii legale prin Parchet.

Astfel, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de o mie de lei pentru fotografierea buletinului de vot după exprimarea votului, la secţia 195.

În municipiul Giurgiu, la secţiile de votare 47 şi 3 a fost semnalată dispariţia unor ştampile de vot, în alte două situaţii, pentru doi bărbaţi cu vârste de 27, respectiv 34 de ani, a fost constatat faptul că au votat de două ori, iar un tânăr de 18 ani, din comuna Dragomireşti Vale, judeţul Ilfov, aflat în secţia specială din comuna Joiţa, a fost depistat de membri comisiei în timp ce îşi fotografia buletinul de vot pentru alegerea preşedintelui României, după ce aplicase ştampila cu menţiunea ‘votat’, tânărul fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de o mie de lei.

Totodată, preşedintele unei secţiei de votare s-a prezentat la postul de Poliţie Mihai Bravu şi a sesizat faptul că a surprins un membru al comisiei de votare în timp ce semna în listele electorale permanente pentru o altă persoană. Poliţiştii efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care s-a comis fapta.

Pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice la cele 290 de secţii de votare din judeţul Giurgiu au fost constituite echipe formate din toţi reprezentanţii structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor din teritoriu, respectiv poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Vlaşca’, Centrului de Formare şi Perfecţionare a Personalului, Biroului Judeţean Imigrări, Serviciului Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor şi Serviciului Paşapoarte.

Sursa: Agerpres

px
px

Etichete: , , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Satu Mare: Băsescu pe primul loc în judeţ
Stirea urmatoare: Dolj: Mircea Geoană, pe primul loc cu 44,34% »
px

Stiri Asemanatoare

» Vâlcea: Prefectul acuză PSD de tentativă de fraudă electorală pe baza unei înregistrări audio
» Mircea Cosma (PSD Prahova): Rezultatul final pe care îl va obţine Mircea Geoană va fi mai bun
» Băsescu, votat de 94,8% dintre cetăţenii români din R. Moldova
» Antonescu: Liberalii şi social-democraţii au reuşit să dea un nou preşedinte al României
» Călăraşi: Deputatul PSD Ioan Damian consideră că votul de astăzi este cronica unui deces politic
» Geoană: Prezenţa mea la sediul PNL, un gest de istorie
» Băsescu a câştigat alegerile în judeţul Covasna, relevă numărătoarea paralelă a PD-L
» MAE: Peste 42.000 de români au votat în Italia
» Enel dezminte zvonurile privind provocarea deliberată de pene de curent în Bucureşti
» Mircia Gutău (PD-L) aşteaptă numărătoarea finală a voturilor

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox