Liderii PNL din Moldova au pus la punct strategia pentru alegerile locale
Liderii organizaţiilor din Moldova ale Partidului Naţional Liberal (PNL) s-au reunit, miercuri seară, la Iaşi, în cadrul unei şedinţe regionale în vederea pregătirii pentru alegerile locale din acest an.
Întâlnirea, la care au luat parte şi parlamentarii liberali, a fost condusă de secretarul general al PNL, Dan Motreanu, şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu. “Este o întâlnire cu staff-ul organizatoric la care se analizează stadiul pregătirilor pentru alegerile locale care vor fi în vara acestui an. În zona Moldovei, atipic poate, la ultimele alegeri, PNL a avut cel mai bun scor din ţară. Credem că acest lucru se va repeta şi la locale”, a afirmat liderul ieşean al PNL, deputatul Relu Fenechiu. ROMPRES
Spune-ti parerea