Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat, miercuri, că, în
şedinţa de Guvern, s-a decis continuarea Programului “Euro 200″ care vizează sprijinirea familiilor cu
venituri reduse să achiziţioneze calculatoare pentru elevi şi studenţi.
“Am luat decizia de a continua programul de sprijin pentru calculatoare, programul denumit
‘Euro200′. Cererile pentru acest sprijin trebuie depuse până la data de 31 martie, urmând ca, până la 1
mai, Ministerul Educaţiei să afişeze lista persoanelor eligibile”, a susţinut Călin Popescu-Tăriceanu.
El a reamintit, în cadrul briefingului susţinut la Palatul Victoria, că cei 200 de euro se acordă
familiilor care au elevi sau studenţi înscrişi la instituţiile de învăţământ acreditate.
Conform unui comunicat remis ROMPRES, continuarea acestui program a fost decisă prin
adoptarea unei hotărâri de Guvern, prin care se actualizează şi configuraţia minimă care ar trebui
aplicată calculatorului cumpărat, conform noilor evoluţii tehnice în domeniu.
Astfel, potrivit sursei citate, se recomandă o configurare de 2 GHz, 1GB RAM şi 160 GB hard
disk. Familiile vor finanţa din resurse proprii achiziţionarea de calculatoare mai performante.
În plus, hotărârea Executivului prevede şi schimbarea culorii bonurilor valorice care vor fi
acordate familiilor în anul 2008, pentru a elimina posibilitatea refolosirii bonurilor acordate în 2007.
Bonurile vor fi eliberate la finalul lunii mai, iar beneficiarii trebuie să achiziţioneze computerul de la
un operator economic autorizat în cel mult 30 de zile de la primirea bonurilor.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea