Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, luni, la Salonul Oficial
al Aeroportului Internaţional ”Henri Coandă”, cu echipa naţională de fotbal a României, care pleacă
spre Elveţia, la turneul final al EURO 2008.
Atacantul Adrian Mutu i-a oferit preşedintelui Băsescu tricoul său cu numărul 10, iar şeful
statului le-a urat jucătorilor succes la turneul final din Austria şi Elveţia (7-29 iunie). Traian Băsescu
s-a întreţinut cu Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, cu selecţionerul Victor
Piţurcă, şi cu căpitanul Cristian Chivu, iar apoi a dat mâna cu toţi componenţii lotului, înainte de a
pleca spre aeronava prezidenţială.
Preşedintele Traian Băsescu a decolat, tot de pe Aeroportul Internaţional ”Henri Coandă”, spre
Frankfurt, unde va participa la manifestările dedicate aniversării a zece ani de la înfiinţarea Băncii
Centrale Europene şi a Sistemului European al Băncilor Centrale.
Naţionala României va fi cazată la Hotelul Saentispark din St Gallen. În Grupa C a turneului
final EURO 2008, selecţionata României va întâlni, în ordine, Franţa (19,00), pe 9 iunie la Zurich,
Italia pe 13 iunie, tot la Zurich (19,00), iar pe 17 iunie Olanda, la Berna (21,45).
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea