Stiri

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat, luni,
luarea unei decizii în cazul recursului în interesul legii promovat de procurorul general Laura Codruţa
Kovesi privind Legea 10/2001, referitoare la revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) vor lua o decizie în acest caz pe
data de 9 iunie.
Acest recurs a fost promovat întrucât s-a constatat că, în practica judiciară, nu există un punct
de vedere unitar cu privire la admisibilitatea acţiunii întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun având
ca obiect Legea 10/2001.
Instanţa supremă a amânat de două ori discutarea acestei probleme, întrucât procurorul general
Laura Kovesi nu adusese destule hotărâri judecătoreşti definitive care să demonstreze caracterul
neunitar al deciziilor din instanţă.
La sediul ÎCCJ s-au adunat, luni dimineaţa, circa 50 de oameni, care au demonstrat
exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţiile date în procesele pe care le-au pierdut. Aceştia scandau
“Votaţi, votaţi, votaţi, nu amânaţi!”, făcând referire la cele două amânări ale soluţionării acestei
probleme.
Centrul pentru Resurse Juridice precizează, într-un comunicat, că “este pe cale a se împlini
termenul de zece ani, termen în interiorul căruia cumpărătorii fostelor imobile naţionalizate nu aveau
dreptul să le înstrăineze”, astfel că admiterea recursului în interesul legii nu face decât să permită
achiziţionarea acestor case “la preţuri derizorii”.
“Din păcate, statul român nu este în posesia unei statistici privind numărul de condamnări pe
care România le are la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cauzate de nerespectarea dreptului de
proprietate privată şi nici privind sumele de bani plătite de contribuabilul român în toate aceste cauze.
Atragem atenţia asupra faptului că, în cele mai multe situaţii, este pe cale de a se împlini termenul de
zece ani, termen în interiorul căruia cumpărătorii fostelor imobile naţionalizate nu aveau dreptul să le
înstrăineze. Or, declararea ca inadmisibilă a acţiunii în revendicare duce, pe de o parte, la blocarea
acţiunilor foştilor proprietari şi, pe de altă parte, la posibilitatea vânzării la preţul pieţei a unor imobile
cumpărate la preţuri derizorii. Şi, cel mai probabil, la noi condamnări la CEDO” – se arată în
comunicatul CRJ.
Parchetul General motivează acest recurs pe baza observaţiilor conform cărora “unele instanţe
de judecată au considerat că, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv de la data de
14.02.2001, restituirea imobilelor preluate în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 – 22
decembrie 1989, prevăzute de art. 2 alin. 1 din acest act normativ se realizează numai prin procedura
specială, stabilită de această lege şi, în consecinţă, acţiunea în revendicare de drept comun este
inadmisibilă. În acest sens, s-a reţinut că Legea nr.10/2001 are aplicare imediată, fiind o lege specială
şi derogatorie de la dreptul comun”.
În plus, “s-a apreciat că, întrucât dispoziţiile art. 6 alin. 2 din Legea 213/1998 privind
proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia arată că ‘bunurile preluate de stat fără un titlu valabil,
inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de
succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie’, rezultă că acţiunea în
revendicare directă este inadmisibilă. S-a considerat că acţiunea în revendicare întemeiată pe
dispoziţiile dreptului comun nu poate fi admisă nici atunci când persoanele îndreptăţite au urmat
procedura administrativă obligatorie, prevăzută de dispoziţiile Legii nr.10/2001, atât în situaţiile în
care această procedură a fost finalizată, prin emiterea deciziei sau dispoziţiei motivată, cât şi în situaţia
în care această procedură nu a fost încheiată”.
Pe de altă parte, alte instanţe au considerat că acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile
dreptului comun formulată după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 este admisibilă.
“S-a apreciat că, deşi potrivit art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului
stabilit pentru depunerea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii
sau prin echivalent, aceasta nu poate avea altă semnificaţie decât aceea a pierderii beneficiului Legii
nr.10/2001 de către persoana îndreptăţită iar acest efect nu poate fi extins asupra altor acţiuni pe care
aceasta le-ar putea promova în justiţie, cum este şi acţiunea în revendicare”, se susţine în motivarea
Parchetului General.
În recursul în interesul legii se mai arată că unele instanţe consideră că “faptul că potenţialul
beneficiar al Legii nr. 10/2001, prin nerespectarea exigenţelor procedurale ale acestui act normativ,
pierde vocaţia de a se bucura de măsurile reparatorii speciale reglementate în cuprinsul acesteia, nu
împiedică posibilitatea intentării unei acţiuni în revendicare de drept comun”.
De asemenea, unele instanţe au apreciat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,
acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun este admisibilă şi atunci când
vizează imobile înstrăinate prin acte de dispoziţie foştilor chiriaşi de către unitatea deţinătoare, caz în
care trebuie să se procedeze la compararea titlurilor de proprietate deţinute de părţi.
“Instanţele care au procedat în această modalitate au considerat că efectele deposedării unui
proprietar de bunul ce constituie obiectul dreptului său de proprietate constau în pierderea doar a unuia
dintre atributele acestui drept, cu consecinţa păstrării calităţii de proprietar, avută la data preluării,
efect consacrat expres şi prin dispoziţiile art. 2 alin. 2 din Legea nr.10/2001. Acest text, care
reproduce, în cuprinsul legii speciale, dispoziţiile din dreptul comun, conţinute de art. 480 din Codul
civil, dă vocaţia titularului dreptului de proprietate de a recurge la toate mijloacele legale,
administrative sau judiciare pentru a obţine recunoaşterea acestui drept într-o manieră pe care o
consideră adecvată finalităţii urmărite” – explică Parchetul.
După pronunţarea unei soluţii de către Secţiile Unite ale ÎCCJ, toate celelalte instanţe vor
trebui să aplice, în mod obligatoriu, soluţia dată.

Sursa:ROMPRES