Preşedintele grec, Carolos Papoulias, a sosit joi la Viena pentru o vizită de stat de trei zile în Austria, în cursul căreia va discuta îndeosebi despre viitorul Uniunii Europene cu liderii de la Viena. Papoulias, însoţit de soţia sa, May, a fost primit cu onoruri militare de către omologul său austriac, Heinz Fischer, şi soţia acestuia, Margit, în fostul palat imperial austriac Hofburg. Vineri, cei doi preşedinţi vor fi prezenţi la un forum economic organizat de Camera reprezentanţilor patronatului din Austria. Este prevăzută, de asemenea, o întâlnire cu vicecancelarul şi ministru de finanţe austriac, Wolfgang Molterer. Ultima zi a vizitei de stat, sâmbătă, va fi una cu caracter turistic în regiunea Salzkammergut, la sud de Salzburg.
Sursa: Rompres
Spune-ti parerea