Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Proiect de infrastructură turistică şi sport alpin
Stire din Regionale publicata in 01 Mar 2008.

Proiectul de infrastructură turistică şi sport alpin, ”Reşiţa alpină”, şi Proiectul de infrastructură turistică şi sport alpin, Ţarcu şi Muntele Mic, au fost lansate, vineri, la Reşiţa, în prezenţa europarlamentarului Sorin Frunzăverde, iniţiatorul acestor proiecte. Ambele proiecte vor forma conceptul “Caraş-Severinul Alpin”, transmite corespondentul ROMPRES.
“Sunt proiecte de parteneriat, care, pentru desăvârşirea lor, au nevoie de conlucrarea constructivă a multor forţe, în primul rând a partenerilor, de voinţă comunitară şi voinţă politică, de responsabilităţi asumate, pentru prezentul şi viitorul Banatului Montan”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Caraş-Severin, Iosif Secăşan.
Primul proiect vizează realizarea a 20 km de pârtii pe Muntele Semenic.Terenurile se află între graniţele comunelor Văliug, Brebu Nou, Gărâna şi Prigor.
Aplicantul proiectului este CJ Caraş-Severin, iar sursa de finanţare principală este Programul Operaţional Regional, cu circa opt milioane euro. Partenerii publici ai proiectului sunt Primăria Brebu şi Primăria Văliug, care deţin terenurile din domeniul schiabil, iar partener privat, omul de afaceri Nelu Popa.
Totodată, se doreşte înfiinţarea unei telecabine (telegondolă), care să unească municipiul Reşiţa de Muntele Semenic şi Gărâna, localitate unde anual are loc Festivalul de jazz.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea proiect,se are în vedere crearea a 60 km de pârtii, precum şi asigurarea a 15.000 de locuri de cazare pe vârful Ţarcu şi pe Muntele Mic.
”Caraş-Severinul alpin” este un proiect ce va lega, prin cablu, zonele alpine Semenic şi Gărâna de Reşiţa, şi, respectiv, Poiana Mărului de Muntele Mic, şi pe care Consiliul Judeţean şi-l propune ca prioritate.
“Astăzi, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, împreună cu primăriile limitrofe Muntelui Semenic şi Muntelui Mic, şi împreună cu doi importanţi oameni de afaceri din Banat au prezentat un program coerent de punere în valoare a Muntelui Mic şi Muntelui Semenic şi cred că, în următorii ani, transportul pe cablu, care este esenţial pentru cele două zone turistice va deveni o realitate, într-un parteneriat public-privat”, a subliniat iniţiatorul programului, europarlamentarul Sorin Frunzăverde.
Iinvestitorii privaţi susţin că cei din consiliile locale din localităţile implicate trebuie să înţeleagă faptul că ceea ce se va realiza în viitor, prin implementarea proiectelor, este inclusiv în favoarea bugetelor lor.
“Primarii şi comunităţile locale nu trebuie să privească cu suspiciune aceste investiţii. Mă bucur, însă, că cei din conducerea Consiliului Judeţean Caraş-Severin îşi pun speranţe mari în această dezvoltare turistică. Eu cred că, dacă toate forţele politice vor dori cu adevărat să se facă turism în Caraş-Severin, acest lucru se va întâmpla”, a subliniat omul de afaceri Romeo Dunca.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Vizarea declaraţiilor fiscale, amânată până în 2010
Stirea urmatoare: Persoane evacuate dintr-o cabană cuprinsă de flăcări »
px

Stiri Asemanatoare

» Amplu proiect turistic la Eforie Nord
» A scăzut numărul turiştilor în hotelurile bucureştene
» Turişti puţini şi preţuri mari pe litoralul românesc
» Criza a ajuns la Albena: cu 10% mai puţini turişti
» Criza amână proiectul Palas
» Turism spaţial la doar 95.000 de dolari
» Caraş-Severin: 45 de candidaţi pentru 7 fotolii de parlamentar
» Turism şi flăcări
» Cu 20 la sută mai mulţi turişti pe Litoral
» Maramureş: Turism ecologic în satele din judeţ

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox