Primăria Bistriţa a cheltuit aproape 60.000 de lei pentru montarea unui sistem de supraveghere video a străzilor şi instituţiilor din subordinea sa, care include amplasarea a opt camere în principalele puncte din oraş, transmite corespondentul ROMPRES.
Şase dintre cele opt camere video au fost deja montate. Una a fost amplasată la intrarea pe pietonalul din centrul istoric, alta, în holul Casei de căsătorii iar restul la sensurile giratorii şi intersecţiile intens circulate.
Camerele permit rotirea la 360 de grade şi supravegherea permanentă a zonelor în care au fost amplasate, arhiva rezultată putând fi stocată pe o perioadă de 15 zile.
Supravegherea video este făcută de Poliţia Comunitară, sistemul suplinind, astfel, lipsa de personal a acesteia. Cu ajutorul camerelor vor putea fi identificate mai uşor maşinile care circulă pe pietonal, în condiţiile în care zona este închisă traficului auto, sau persoanele care săvârşesc diferite infracţiuni în stradă.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea