Reprezentanţii Asociaţiei de revoluţionari “21 Decembrie 1989″ vor organiza, miercuri, la Consiliul Europei (CE) şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) un miting pentru a prezenta o serie de documente referitoare la “îngroparea” dosarelor Revoluţiei din decembrie 1989, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă preşedintele Asociaţiei, Teodor Mărieş.
Membrii Asociaţiei vor organiza acest protest, fiind nemulţumiţi de decizia luată de procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, prin care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a fostului preşedinte Ion Iliescu.
“Procurorul României, Laura Codruţa Kovesi, se raliază deciziei Curţii Constituţionale şi dă o rezoluţie care din punctul nostru de vedere este total aberantă. Noi am făcut plângere împotriva ei şi din păcate răspunsul l-am primit după trei luni. Prin rezoluţia 5147/2007 Ion Iliescu este practic scos de sub urmărire de nimeni altcineva decât de procurorul României, deşi legal nu avea dreptul să facă acest lucru. Ierarhic acesta revenea ori procurorului de la secţia unde a fost disjuns dosarul 74 şi unde a primit un cu totul alt număr de dosar, ori unui dintre adjuncţii procurorului general – procurorul Niţu pe calculatorul căruia a fost şi redactată această rezoluţie”, a spus Teodor Mărieş.
Mărieş a mai adăugat că Laura Kodruţa Kovesi a fost dezinformată de subalterni.
“Considerăm că Procurorul României a fost dezinformat de către subalterni. Dacă acest lucru este în cunoştinţă de cauză este extrem de grav şi ne duce cu gândul că ar fi o maximă celeritate pentru îngroparea dosarelor revoluţiei din 1989″, a concluzionat Mărieş.
O delegaţie de 35 de revoluţionari a fost în luna februarie la Strasbourg într-o “Caravană a adevărului”, pentru a protesta faţă de indiferenţa autorităţilor legate de revendicările revoluţionarilor din decembrie 1989.
Sursa:ROMPRES
O opinie pentru "Asociaţia “21 Decembrie 1989″ va protesta la CE şi CEDO"
sunt revolutionar din decembrie 1989 cu act doveditor am aderat la asociatia 21 decemrie atunci ca sus tinator,doresc sa va aduc la cunostiinta ca politia din com pantilimon este corupta lundumi dreptul de om sama apar
Spune-ti parerea