Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Calendarul iubirii în ciocolată
Stire din Social publicata in 14 Feb 2008.

Şi în acest an, o firmă din Cisnădie a pregătit, pentru Ziua îndrăgostiţilor, o ofertă diversificată de produse, foarte căutate fiind şi inimioarele poleite cu aur comestibil, transmite corespondentul ROMPRES.
Unul dintre cele mai ingenioase cadouri de ciocolată oferite de îndrăgostiţi este calendarul iubirii – Kamasutra – realizat prima dată în urmă cu câţiva ani, la fabrica de ciocolată din Cisnădie.
Florin Bălan, patronul fabricii, a declarat pentru ROMPRES că ‘’succesul produselor nu se ‘topeşte’, datorită calităţii ciocolatei, dar şi imaginaţiei bogate a producătorului, care mereu inventează noi cadouri pentru cei care nu se pot abţine de la ciocolată”.
Atât calendarele iubirii, cât şi inimile speciale pot fi achiziţionate doar din laboratorul fabricii din Cisnădie, pe baza unei comenzi. Preţul unei Kamasutra dulci depăşeşte cu puţin 10 lei. În ultimii şase ani, fabrica din Cisnădie a vândut mii de tablete de ciocolată Kamasutra. Patronul sibian a împrumutat ideea de a face Kamasutra din ciocolată din Occident, unde ciocolata cu forme erotice este destinată doar adulţilor şi nu se găseşte în magazine. Practic, fiecare personaj din poziţiile Kamasutra este aşezat cu ajutorul unei pensule, în forme speciale.
Produse în premieră în România în urmă cu doi ani, inimile de ciocolată poleite cu aur sunt la mare căutare şi în acest an. După ce iniţial directorul unei bănci din ţară a comandat pentru iubita sa o astfel de inimă, ulterior alte sute de clienţi s-au înghesuit să ofere acest cadou inedit.
Inimile de ciocolată poleite cu aur sunt produse unicat, fiind fabricate manual. Pentru o singură inimă de ciocolată este nevoie de măiestria mai multor ciocolatieri, care lucrează timp de câteva zeci de minute. Fiecare inimioară de ciocolată, poleită cu aur alimentar, este de mărimea unei bomboane obişnuite, cântărind zece grame. Preţul unei inimi de ciocolată este confidenţial, conform producătorului.
Cei mai mulţi consumatori ai acestor produse de ciocolată sunt manageri de companii, oameni politici, turişti ai hotelurilor de lux şi clienţi ai celor mai scumpe restaurante din ţară.
De Crăciun, fabrica din Cisnădie i-a trimis guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, un tablou comestibil din ciocolată, iar preşedintelui Traian Băsescu, un om de zăpadă din ciocolată, cu fular şi căciulă portocalii.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « CAB se pronunţă asupra eliberarării Mariei Vlas
Stirea urmatoare: Ultimii finalişti la Eurovision vor fi aleşi sâmbătă »
px

Stiri Asemanatoare

» Intrare gratis la muzeu de Dragobete
» Cazan: Scorul istoric al PNL la Sibiu, datorat lui Iohannis
» Sibiu: Incendiu la Muzeul de Istorie
» Sibiu: Winter Park la Bâlea Lac
» Ciocolata amăruie taie apetitul de sărbători
» Sibiu: Noaptea Devoratorilor de Publicitate cu Raluca Turcan
» Sibiu: Festival Naţional de Muzică Folk şi Poezie
» Sibiu: Liderul PNL face campanie anti-manele
» Sibiu: Şef de campanie cu un impresionant parc auto de miniaturi
» Sibiu: Raluca Turcan îşi inaugurează linie telefonică

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2022 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox