Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Măsuri sociale prevăzute în buget pe anul 2009
Stire din Social publicata in 29 Jan 2009.

Contribuţiile de asigurări sociale se vor majora cu 3,3%, adică vor fi aduse la nive lul primului trimestru din 2008, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea. Potrivit acestuia, salariul mediu brut este estimat la 1.693 lei, în 2009. Salariile şi pensiile vor creşte cu 5%, în 2009, căt este prevăzută rata inflaţiei, în două tranşe: 3% cu plata din luna mai şi2% cu plata din noiembrie, a anunţat premierul Boc. Punctul de pensie ajunge la 43,2% din salariu mediu brut care a fost calculat la 1.693 lei. Se vor face reduceri la cheltuielile de personal cu 20% eliminîndu-se plata orelor suplimentare, toate sporurile, primele, alte stimulente. Pentru a veni în sprijinul pensionarilor cu venituri sub 300 de lei se institue pensia socială care, din iunie, este 300 lei şi din noiembrie este de 350 lei. Executivul a decis scutirea de plata impozitelor, timp de trei luni, a persoanelor aflate în şomaj tehnic.

Rompres

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Cea mai mare Biblie va fi expusă o zi la Braşov
Stirea urmatoare: Fotbal: Finala Europa League 2012 la Bucureşti »
px

Random Posts

» BEC – rezultate parţiale, ora 10,00: Băsescu – 32,42%, Geoană – 31,17%
» Sarmalele, vedete ale festivalului de la Praid
» “Nu sunt îngrijorat, echipa va creşte până la meciul cu Ujpest”
» DJ-ul Armin van Buuren mixează, sâmbătă, la Arenele Romane
» Copil de 800 de grame
» Brad Pitt şi Angelina Jolie au donat 1 milion de dolari pentru Human Rights Watch
» Jumătate dintre femei planifică să facă sex de Sf. Valentin
» Gorj: Traficul rutier închis circulaţiei pe DN 67 C
» Astra Ploieşti, reunire cu şedinţe
» Un profesor postează pe internet imagini din timpul orelor


O opinie pentru "Măsuri sociale prevăzute în buget pe anul 2009"

  1. maria maria February 23rd, 2009 at 12:14 pm

    de ce nu se mai mentine ca si masura anticriza calculul indemnizatiei de somaj ca 75% din media salariilor brute din ultimele 3 luni?


Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2026 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox