Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat va participa, sâmbătă, la deschiderea unui curs de prim ajutor care se va desfăşura la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IIJ) Iaşi.
Potrivit unui comunicat transmis ROMPRES, aproximativ 30 de jandarmi din cadrul IIJ Iaşi vor participa la cursul de pregătire pentru acordarea primului ajutor medical, urmând să folosească cunoştinţele în timpul misiunilor.
Temele de specialitate vor fi prezentate jandarmilor de cadre SMURD şi personal medical specializat şi vor cuprinde cele mai noi metode, respectiv acordarea primului ajutor în caz de stop cardio-respirator şi salvarea victimelor aflate în stare de inconştienţă, în situaţii de traumă, arsuri, intoxicaţii, submersie şi dezastre.
Cursul de prim ajutor va fi organizat de SMURD, în colaborare cu Spitalul Universitar “Sfântul Spiridon” din Iaşi.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea