Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) reaminteşte posturilor de radio şi de televiziune că, începând de joi, ora 24,00, adică cu 48 de ore înainte de ziua votării, conform prevederilor Legii nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului este interzisă ‘prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă’.
Consiliul va continua să monitorizeze, inclusiv duminică, modul în care posturile de televiziune şi de radio respectă prevederile legale de desfăşurare a campaniei electorale şi va acţiona în consecinţă.
Campania electorală în audiovizual a început pe 31 octombrie, la ora 24,00, şi se va încheia pe 29 noiembrie, la ora 7,00, potrivit unei decizii a CNA privind principiile şi regulile de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale.
Potrivit Legii 35/2008 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu 24 de ore înainte de începerea votării, sunt interzise difuzarea de emisiuni, dezbateri şi ştiri electorale, dar şi invitarea sau prezentarea candidaţilor în programe sau comentarii privind campania electorală.
Spune-ti parerea