Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Medici în campania electorală
Stire din Alegeri 2008 publicata in 04 Nov 2008.

Profesor doctor Alexandru Ciocâlteu, şeful Clinicii de Nefrologie a Spitalului ‘Sfântul Ioan‘, candidează pentru un nou mandat de deputat din partea Partidului Democrat-Liberal, în colegiul 7 din sectorul 4 al Capitalei.

Mesajul său este ‘Dr. Ciocâlteu, un medic pentru sufletul şi bunăstarea dumneavoastră’. Ciocâlteu a declarat, pentru AGERPRES, că va milita, ca viitor deputat, ca elaborarea legislaţiei în domeniul sănătăţii să fie făcută de specialişti sau chiar de o echipă de tehnocraţi. El susţine totodată că nu trebuie să existe diferenţe salariale impuse de la centru în domeniul sănătăţii, iar managerii nu ar trebui să aibă salarii mai mari decât medicii competenţi şi eficienţi.

‘Ca viitor parlamentar mă interesează atât problemele medicilor, cât şi aspectele medico-sociale, sărăcia, asigurarea îngrijirii la domiciliu pentru persoanele cu grave probleme de sănătate aflate în afara soluţiilor terapeutice’, a afirmat prof. dr. Ciocâlteu.

În opinia sa, nu ar fi trebuit să se aloce atâţia bani pentru programul naţional de evaluare a stării de sănătate. ‘Cu aceşti bani, mai bine s-ar fi dotat spitalele”, a spus Ciocâlteu. El s-a pronunţat pentru dezvoltarea medicinii private, în paralel cu serviciul public.

Dr. Ciocâlteu consideră că plafoanele pentru medicamente nu ar trebui să existe, ci ar trebui elaborate ghiduri terapeutice minime şi un pachet minim de servicii medicale. El a mai declarat că ar vrea să construiască în curtea Spitalului ”Sfântul Ioan” o micro-producţie farmaceutică şi un aşezământ medico-social pentru bătrâni, unde aceştia să beneficieze de condiţii de îngrijire decente.

În opinia dr. Ciocâlteu, spitalele ar trebui finanţate şi de la comunitatea locală, pentru că, din partea acestor autorităţi, unităţile sanitare nu au primit niciodată vreun leu.

Profesorul Ciocâlteu a fost deputat de Olt în legislatura 2004-2008.

__________________________________

Profesor dr. Florian Popa, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti şi şeful Clinicii de Chirurgie Generală a Spitalului ‘Sfântul Pantelimon’, candidează pentru prima dată pentru un mandat de parlamentar.

El a motivat înscrierea în cursa electorală prin introducerea votului uninominal. ”Lucrez aici de 36 de ani, am convingeri de stânga şi atunci, pentru mine, formaţiunea politică potrivită este Partidul Social Democrat. Colegiul pentru care candidez este într-o zonă săracă, iar sărăcia presupune şi boală. Am fost directorul Spitalului ‘Sfântul Pantelimon’ timp de 20 de ani şi cunosc profilul bolnavului de aici. Pentru ei trebuie făcut ceva mai mult decât s-a făcut până acum’, a subliniat dr. Popa.

În opinia acestuia, pentru sănătate sunt foarte multe lucruri care ar trebui promovate în Parlament – ”un buget decent, dezvoltarea unei platforme tehnice dotate cu aparatură scumpă, venituri decente pentru personalul medical, condiţii optime pentru bolnavi”.

Prof. dr. Popa se pronunţă pentru trecerea spitalelor în administrarea comunităţilor locale, iar acestea să fie pregătite să investească.

Pe de altă parte, în opinia sa, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ar trebui să fie autonomă, în cel mai rău caz subordonată comisiilor de sănătate ale Parlamentului, nu Ministerului Sănătăţii Publice.

__________________________________

Prof. dr. Irinel Popescu, şeful Clinicii de transplant hepatic din Institutul Fundeni, realizatorul primului transplant hepatic din România, candidează pentru un nou mandat de parlamentar în Colegiul 2 Craiova, din partea Alianţei PSD+PC.

El susţine că sistemul sanitar are nevoie de îmbunătăţiri fundamentale la nivelul spitalelor, ‘cel mai neglijat segment de actuala guvernare”.

”Trebuie modernizată infrastructura de spital şi trebuie găsite noi metode de finanţare a spitalelor. În prezent, de multe ori, fie bolnavii nu primesc deloc medicamentele de care au nevoie, sub diverse pretexte – nu are farmacia, nu au fost licitate, etc, fie şi le cumpără personal, ceea ce nu este admisibil’, a spus medicul.

Ca iniţiative legislative pentru un viitor mandat, prof. dr. Irinel Popescu a menţionat, în primul rând, înfiinţarea unei subcomisii a Parlamentului pentru evaluare ştiinţifică şi tehnologică, proiect la care a lucrat deja în ultimii doi ani.

”O astfel de subcomisie a fost deja înfiinţată, prin regulamentul de ordine interioară, la nivelul Senatului, împreună cu Academia Română, dar eu cred că e nevoie de extinderea ei la nivelul ambelor Camere, precum şi de o lege de înfiinţare. Populaţia are dreptul să ştie în ce mediu trăieşte, ce fel de alimente consumă, cât de nocive sunt telefoanele mobile, ce riscuri implică centralele nucleare etc’, a menţionat profesorul Irinel Popescu.

În ceea ce priveşte colaborarea cu celelalte formaţiuni politice, el a declarat că, atunci când e vorba de legi utile pentru cetăţeni, poate colabora cu orice partid. ”Mă gândesc la Pactul naţional pentru educaţie, în primul rând, în care colaborarea cu toate partidele este chiar o necesitate’, a exemplificat medicul.

Prof.dr. Irinel Popescu a fost ales senator de Dolj în legislatura 2004-2008.

__________________________________

Prof. dr. Mircea Cinteză, candidat din partea Partidului Democrat-Liberal, a declarat că pentru viitoarea legislatură are în vedere câteva iniţiative pe care le va urmări ”cu îndârjire atât timp cât este necesar”.

Cinteză susţine ca bugetul sănătăţii să atingă şi să depăşească 6% din PIB, iar legea acreditării tuturor instituţiilor sanitare să prevadă pentru cele acreditate la nivel maxim dreptul de a institui co-plata la serviciile publice. ”În acest fel, se va introduce premisa de a exista asigurări private, care vor lua în sarcina lor achitarea co-plăţii”, a afirmat prof.dr. Cinteză.

Alte iniţiative vizează asigurarea bugetului pentru construirea spitalelor promise de actualul Guvern, urmărirea introducerii în practică a prevederilor legii drepturilor pacientului, salarizare corespunzătoare pentru personalul medical, în concordanţă cu veniturile celorlalte categorii de personal cu studii superioare şi cu responsabilitatea actului medical. Candidatul PD-L spune că aceste creşteri salariale trebuie făcute concomitent cu veniturile realizate din introducerea asigurărilor private pentru personalul medical. Aceste prevederi vor asigura un venit net superior personalului medical, în raport cu calitatea muncii, fără a afecta semnificativ efortul financiar al pacienţilor, a adăugat el.

Prof. dr. Mircea Cinteză are în vedere şi alte iniţiative legislative care nu vizează domeniul sanitar, cum ar fi promovarea unei legi generale a veniturilor bugetarilor, care să asigure venituri proporţionale cu valoarea muncii depuse şi creşteri proporţionale şi concomitente pentru toţi salariaţii.

Totodată, el şi-a propus promovarea unor iniţiative legislative care vor anula nenumărate taxe suplimentare introduse peste impozitul general, ”care sunt complicate, greu de colectat, care nu aduc venituri substanţiale statului sau autorităţilor locale, prin cheltuielile mari de colectare, în schimb împovărează contribuabilul”.

Asigurarea fondurilor generale pentru infrastructură este o altă preocupare a candidatului PD-L. Acesta consideră că este inacceptabil să nu înceapă construcţia culoarului 4 transeuropean cu zona de autostradă şi cale ferată Piteşti-Sibiu, aici neexistând probleme cu terenurile sau tehnice. ”În consecinţă, a începe culoarul 4 rutier şi feroviar cu tronsonul Piteşti-Sibiu este doar o problemă majoră de decizie politică, fără probleme tehnice sau sociale nerezolvate’, a declarat prof. dr. Mircea Cinteză.

Prof.dr. Mircea Cinteză a fost ales senator de Bucureşti în legislatura 2004-2008.

__________________________________

Rompres

px
px

Etichete: , , , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Olt: Candidat PNL, la Poliţie pentru lipire ilegală de afişe
Stirea urmatoare: Harghita: Început timid de campanie electorală »
px

Stiri Asemanatoare

» Iaşi: PSD acuză PNL de campanie electorală neloială
» Dolj:PD-L obligat de BEJ să înlăture un mash
» Sibiu: Liderul PNL face campanie anti-manele
» Antena 1 şi 3 şi Realitatea TV somate de CNA pentru nerespectarea pluralismului
» Tulcea: Început de campanie electorală fără prea mult zgomot
» Monica Iacob-Ridzi, pregătită pentru o funcţie în Executiv
» Harghita: Început timid de campanie electorală
» Prahova: Preşedinţi de secţii, acuzaţi de abuz în funcţie
» Alba: SMS-uri electorale
» Începe votul în SUA şi Canada

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox