Mesajele UDMR în campania electorală vizează modernizarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai, dar şi autonomia, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Marko Bela.
‘De fapt, în afara sloganului că noi, maghiarii, trebuie să mergem în continuare împreună în ceea ce priveşte reprezentarea noastră politică, am arătat două deziderate: modernizare şi autonomie’, a precizat liderul UDMR
El a menţionat că formaţiunea are un mesaj general, care vizează reforma, necesitatea modernizării ţării şi a unor regiuni. În acest sens, el a arătat că infrastructura din România este ‘absolut depăşită’, că sunt necesare îmbunătăţiri în activitatea instituţiilor educaţionale şi de sănătate. Marko Bela a mai precizat că UDMR a făcut paşi pentru ameliorarea muncii în unele sectoare care au depins de portofoliile în care a deţinut răspunderea.
‘Când mă refer la autonomie, mă gândesc la toate problemele legate de identitatea naţională, convieţuirea interetnică, rezolvarea acestor probleme şi dobândirea unor noi drepturi pentru minorităţi, inclusiv ideea de autonomie’, a mai precizat Marko Bela.
Referindu-se la modul în care şi-a desfăşurat campania în colegiul senatorial din judeţul Mureş în care candidează, el a precizat că a vizitat peste 90 de localităţi din Valea Nirajului, Valea Târnavei şi Valea Mureşului. Marko Bela a adăugat că discuţiile cu oamenii i-au permis realizarea unui inventar al problemelor.
‘Peste tot unde am fost, pe Valea Nirajului, Valea Târnavei şi Valea Mureşului, au avut loc unele schimbări vizibile în ceea ce priveşte infrastructura, ceea ce înseamnă că actualul Guvern a investit totuşi în acest sector’, a mai spus el.
În acest sens, a precizat că au fost asfaltate drumuri, reamenajate şcoli, s-au construit grădiniţe, a fost trasă apă într-o serie de localităţi, s-au efectuat lucrări de canalizare.
‘Deci există deja schimbări vizibile, dar, în acelaşi timp, trebuie să vă spun că este numai un început de drum şi un început de reformă, fiindcă peste tot, pe lista temelor prioritare se află în continuare infrastructura, problema drumurilor, problema apei, a gazului în unele localităţi’, a adăugat Marko Bela.
El a mai spus că, în domeniul agriculturii, în acest moment, în România există o ’stare de nesiguranţă totală’ în ce priveşte viitorul acestui domeniu, ajutoarele acordate, rentabilitatea şi rentabilizarea producţiei.
Marko Bela a precizat că există litigii legate de suprafeţele deţinute, aspect care îngreunează acordarea subvenţiilor, că nu există suficiente centre de colectare a laptelui, iar animalele sălbatice provoacă deseori daune culturilor agricole.
Marko Bela a adăugat că alte dificultăţi care i-au fost semnalate au fost cele de natură socială: problema pensiilor şi a locurilor de muncă.
‘Am privatizat distribuirea gazelor, dar trebuie să ştiţi că lucrurile nu merg deloc mai bine. Acest lucru cred că îl ştiu şi bucureştenii, dar şi în Ardeal sunt aceleaşi probleme’, a conchis el.
Spune-ti parerea