Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Costel Busuioc, într-un spectacol de binefacere la Timişoara
Stire din Cultura si Media publicata in 10 Jun 2008.

Costel Busuioc, câştigătorul concursului “Hijos de Babel” din Spania, va susţine, joi, în Sala Capitol de la Timişoara, un spectacol de binefacere, intitulat “Cireşar cu dar” şi dedicat olimpicilor bănăţeni, a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, Doina Popa, directoarea Fundaţiei Culturale Artmedia.
Spectacolul va fi deschis de un concert al Filarmonicii “Banatul”, care va cuprinde piese celebre din muzica universală.
Din banii strânşi de pe urma vânzării biletelor, 63 de olimpici din Timişoara vor fi premiaţi pentru meritele lor la învăţătură.
Imediat după înmânarea premiilor, Busuioc va susţine un recital din care nu vor lipsi piese, precum “Ave Maria”, “Con te partiro”, “O sole mio”, “E lucevan le stelle” sau “Nessum dorma”.
Totodată, Doina Popa a mai precizat faptul că li se vor oferi premii şi unor elevi din localitatea Ghilad, judeţul Timiş, printre aceştia aflându-se şi doi din cei patru copii ai cântăreţului.
Costel Busuioc, supranumit “Pavarotti din Banat”, şi-a făcut cunoscută vocea odată cu participarea la concursul “Hijos de Babel”, pe care l-a şi câştigat la începutul acestui an.
Luni seara, cântăreţul a susţinut primul lui concert în România, care a avut loc la Ateneul Roman din Bucureşti, prilej cu care şi-a lansat şi în România albumul de debut “Costel”, lansat oficial acum două luni în Spania şi produs de Sony BMG.
Directoarea Fundaţiei Culturale Artmedia a mai precizat faptul că i-a adresat invitaţia de a veni în Banat chiar înainte de terminarea concursului din Spania.
Aceasta a anunţat şi faptul că pe 10 iulie Teatrul Globe din Londra va veni la Timişoara unde va prezenta spectacolul ‘Romeo şi Julieta’ de William Shakespeare.
Spectacolul va avea loc în curtea Colegiului Naţional Bănăţean şi va face parte dintr-un turneu în Europa iniţiat, anul acesta, de artiştii londonezi.
Teatrul “The Globe” a fost unul dintre primele edificii teatrale din Anglia, fiind înfiinţat în 1599 din iniţiativa unui asociat al marelui dramaturg William Shakespeare. În 1613 clădirea din lemn a teatrului a ars, fiind apoi reconstruită din piatră, iar în 1644, în timpul revoluţiei burgheze, clădirea a fost dărâmată definitiv. Din 1996 a început recrearea teatrului “Globe”, în acord cu spiritul şi litera teatrului elisabetan.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Instanţa supremă a admis recursul privind Legea 10 privind casele naţionalizate
Stirea urmatoare: Guvernul va aloca bani pentru cumpărarea clădirilor retrocedate în care funcţionează şcoli »
px

Stiri Asemanatoare

» “Noaptea albastră”, o sărbătoare a muzicii promovată de peste 30 de DJ
» Mihai Trăistariu, cel mai solicitat artist din campania electorală
» DJ Vasile, Matze şi Electric Brother se reunesc la B’ESTFEST 20
» Musicalul “The Rocky Horror Show”, la Kristal Glam Club
» Lineup-ul Creamfields România 2008 prevesteşte o vară fierbinte
» Andrei Tudor, desemnat cel mai bun compozitor la Eurovision
» AG Weinberger îşi lansează, vineri, un dublu album
» 10.000 de bilete vândute în cinci zile la concertul Metallica
» Primăvară cu muzică şi filme italiene, la Bucureşti
» Chef de trei zile cu Mandinga

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox