Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Austrian Airliens deschide zboruri spre Baia Mare
Stire din Diverse publicata in 17 Mar 2008.

Compania Austrian Airlines va avea, începând cu luna aprilie,
curse regulate pe Aeroportul Internaţional Baia Mare, transmite corespondentul ROMPRES.
Deschiderea culoarului aerian Viena – Baia Mare – Viena va fi inaugurată pe 21 aprilie, la un
an după ce specialiştii companiei austriece au prospectat piaţa din nord-vestul Transilvaniei.
“Primul zbor va avea loc pe 21 aprilie, iar zborul inaugural pe 7 mai, în prezenţa oficialilor
companiei austriece şi a ambasadorilor Austriei şi României. În cadrul aceleiaşi acţiuni, va avea loc şi
o întâlnire cu oficialităţile locale”, a precizat, luni, consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean
Maramureş, Mihai Pătraşcu.
Austrian Airlines va zbura săptămânal pe Baia Mare, în zilele de luni, miercuri şi vineri. Ora
de plecare din Viena este 13,15, iar aterizarea pe Baia Mare la 15,30. Aceeaşi cursă va decola din Baia
Mare la ora 16,20, urmând să aterizeze la Viena în jurul orei 17,45, ora locală.
Directorul Maramureş InfoTurism, Ioana Tripon, consideră că, odată cu deschiderea noii linii
aeriene, este posibil ca turismul să cunoască o relansare.
“Turiştii din Austria şi Germania călătoresc frecvent în Maramureş, iar cursele aeriene dintre
Baia Mare şi Viena ar putea fi atractive pentru cei care vizitează Maramureşul şi Moldova.
Reprezentanţii companiei s-au interesat de potenţialul turistic al zonei şi e posibil ca în următorii ani să
asistăm la un număr sporit de vizitatori care vor ajunge în Maramureş pe calea aerului”, a spus Maria
Tripon.
Zborurile Austrian Airlines pe ruta Baia Mare – Viena se vor adresa, în primul rând, oamenilor
de afaceri. Preţul unui bilet a fost estimat la 120 de euro.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Conducerea Camerei avizează înfiinţarea comisiei de anchetă privind supremarketurile
Stirea urmatoare: Glaucomul, o problemă de sănătate publică »
px

Stiri Asemanatoare

» Traian Băsescu, preferat de electoratul maramureşean
» Oferte de low cost de la marii operatori aerieni
» Maramureş: 128 de noi acte de identitate, în preajma alegerilor
» Maramureş: Derută în ceea ce priveşte locul observatorilor
» Maramureş: Zăpadă de un metru în Munţii Pietrosul Rodnei
» Zeci de zboruri anulate pe aeroporturile din Milano şi Roma
» Maramureş: 36 de turişti blocaţi la o cursă de raffting în defileul Lăpuşului
» Campania “Opriţi masacrul copacilor !”
» Astronaut german implicat în salvarea unei fetiţe de un an
» Două persoane blocate în mina Handalul Ilbei, salvate

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox