Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Depozit de bombe în curtea unui sătean
Stire din Diverse publicata in 17 Mar 2008.

O familie din satul Buda, comuna Bereşti-Bistriţa, a locuit 65 de
ani pe un “depozit” de bombe şi proiectile neexplodate, provenite din al Doilea Război Mondial,
transmite corespondentul ROMPRES.
Vasile F., 54 de ani a descoperit uluit, în timp ce efectua nişte lucrări în grădina casei,
pericolul ce îi pândea familia şi vecinii. Speriat, după ce a văzut două bombe, a anunţat poliţia. Un
echipaj al Serviciului de Protecţie Civilă Bacău a reuşit să scoată la suprafaţă 30 de bombe aruncător
şi proiectile, o mină antitanc şi 189 cartuşe de calibru 7,92 milimetri. Aceasta este cea mai mare
cantitate de muniţie găsită într-un singur loc în ultimii trei ani pe teritoriul judeţului Bacău.
Pentru eliminarea unor incidente nedorite în timpul efectuării, cercetării şi ridicării muniţiei,
zona a fost izolată şi populaţia din vecinătate a fost evacuată.
Muniţia recuperată a fost transportată şi depozitată în vederea distrugerii, ca şi alte două
proiectile descoperite luni pe un teren aflat în imediata apropiere a Penitenciarului Bacău.
Între cele două războaie mondiale, judeţul Bacău a fost teatrul unor operaţiuni militare
deosebit de active, păstrând şi în prezent, în preajma zidurilor tocite ale cazematelor din beton, “urme”
periculoase pentru populaţie. Pirotehniştii băcăuani intervin, cel puţin odată pe lună, pentru
neutralizarea unor asemenea descoperiri. De multe ori, inconştienţa celor ce găsesc, întâmplător, la
muncile agricole sau în păduri bombe, proiectile ori cartuşe neexplodate le pun viaţa în pericol lor şi
persoanelor aflate în preajmă. Cel mai dramatic caz s-a petrecut în urmă cu doi ani, când un tânăr şi-a
pierdut viaţa, iar alţi doi au fost grav răniţi după ce au dat peste o asemenea relicvă în preajma cabanei
turistice unde se distrau. Tot în judeţul Bacău, un copil şi-a pierdut degetele de la o mână, iar altul a
fost rănit în zona feţei încercând să se joace cu un proiectil. Multe persoane au scăpat nevătămate
datorită intervenţei prompte a poliţiştilor după ce localnicii au anunţat autorităţile de existenţa unor
bombe, proiectile, grenade, sau mine şi de pericolul acestora.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Cristian Mungiu, distins cu Marele Premiu UCIN
Stirea urmatoare: Profesorii pot fi ambasadorii campaniei “Alcoolul nu te face mare” »
px

Stiri Asemanatoare

» Anda Adam declara razboi politistilor
» Morar i-a declarat razboi lui Brancu
» Razboi cu acuzatii sexuale!
» BCE: Este cea mai gravă criză de la al doilea război mondial
» Explozia unor bombe artizanale soldate cu pagube materiale, la Beirut
» Doi morţi şi zece răniţi într-un accident rutier, în Bacău
» Complex de nataţie cu dotări asemănătoare celui din Sydney
» Consilierii judeţeni au decis concesionarea aeroportului internaţional
» Campanie de informare privind pericolul proiectilelor vechi
» Autoarea unei false alarme cu bombă, prinsă de poliţişti

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox