Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Europarlamentar român solicită CE să ajute statele în accesarea fondurilor structurale
Stire din Diverse publicata in 31 Jan 2008.

Europarlamentarul social-democrat Cătălin Nechifor (PSE) a adresat comisarului european pentru buget, Dalia Grybauskaite, solicitarea ca executivul comunitar să intervină mai susţinut în ajutarea noilor state membre ale Uniunii Europene în depăşirea dificultăţilor inerente începutului de drum în accesarea fondurilor structurale, informează un comunicat transmis, miercuri, ROMPRES.
Cătălin Nechifor a afirmat, marţi seară, că, prin ceea ce face, Comisia Europeană trebuie să întindă şi o mână de ajutor, nu doar să intervină în stabilirea procedurilor de infringement sau în elaborarea de rapoarte asupra stadiului reformelor.
“Altfel, riscul este ca cetăţenii noilor state membre să devină eurosceptici şi să privească instituţiile europene ca pe un duşman şi nu ca pe un prieten”, a declarat eurodeputatul român.
Comisarul european Dalia Grybauskaite a precizat că statele membre trebuie să se ajute singure, fiind evident asistate de Comisia Europeană, iar un impuls important, în sensul creşterii accesării fondurilor europene, poate veni de la deputaţii pe care fiecare ţară i-a trimis în Parlamentul European.
Declaraţiile lui Cătălin Nechifor au fost făcute la o reuniune a unui grup de europarlamentari reprezentând ţările din grupul Vişegrad (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria) precum şi România şi Bulgaria, cu Dalia Grybauskaite. Tema principală a discuţiei a fost reforma bugetară, în perspectivă multianuală, pentru perioada 2007 – 2013 şi după 2014.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Membri ai Partidului Verde au pichetat Ministerul Mediului
Stirea urmatoare: Sindicaliştii din învăţământ nemulţumiţi de ultima ofertă a Guvernului »
px

Stiri Asemanatoare

» Sulfina Barbu: Ministrul Mediului a blocat accesul la fondurile europene
» În România nu există tradiţie democratică
» Criză politică în Kuweit
» Nouă grupare politică anti-UE în Cehia
» Fonduri europene pentru găsirea extratereştrilor
» Radovan Karadzici a fost arestat
» Elena Băsescu nu mai candidează
» ALEGERI FĂRĂ ION ILIESCU
» Ministerul Transporturilor a solicitat 600 milioane de euro la rectificarea bugetară
» Năstase: Grupul de la Cluj nu a făcut bine că a demisionat

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox