Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Refugiul Zănoaga, din Retezat, reparat cu materiale cărate în spate
Stire din Diverse publicata in 03 Jul 2008.

Salvamontiştii din Masivul Retezat au început lucrările de reparaţii la refugiul Zănoaga, aflat la 2.000 de metri altitudine, toate materialele necesare fiind transportate cu rucsacul pe un traseu care este străbătut, pe jos, în cinci ore, transmite corespondentul ROMPRES.
Salvamontiştii apreciază că ar fi nevoie de peste o tonă şi jumătate de materiale pentru lucrările de reparaţii efectuate la acoperişul refugiului, acesta fiind distrus de o vijelie puternică în primăvara acestui an.
“Toate materialele le transportăm cu rucsacul, din zona cabanei Gura Apelor până la refugiul aflat în apropierea lacului Zănoaga, la 2.000 de metri. În drum, urcăm pe şaua Zlata, apoi pe platoul Radeşu, la 2.100 de metri, şi apoi coborâm la refugiu. Într-un rucsac ducem aproximativ 50 de kilograme de materiale, de la scândură, cuie, vată minerală, până la bucăţi de acoperiş” – a declarat, miercuri, şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
Soluţia transportului materialelor cu spatele este singura disponibilă acum, varianta unui elicopter fiind mult prea scumpă pentru salvamontişti.
“Cu elicopterul am fi reuşit să ducem toate materialele în două transporturi, dar ora de zbor costă între 700 şi 1.000 de euro. În condiţiile în care un transport se efectuează în trei ore, costurile s-ar ridica la câteva mii de euro, bani de care nu dispunem” – a afirmat Bodean.
Până acum, salvamontiştii au efectuat trei transporturi de materiale şi au reparat mai multe podeţe care duc spre Lacul Zănoaga. Ei au fost ajutaţi de un grup de elevi voluntari care învaţă într-o clasă de silvicultură de la Liceul Horea din Deva.
Salvamontiştii apreciază că lucrările de reparaţii la acoperişul refugiului s-ar putea încheia în luna august, dacă vremea va permite ascensiunea pe munte cu alte materiale.
Refugiul Zănoaga poate adăposti până la zece persoane care aleg să efectueze trasee în Masivul Retezat, fiind printre puţinele din ţară la 2.000 de metri altitudine.

Sursa: ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Uniunea studenţilor solicită reintroducerea examenului de admitere în facultăţi
Stirea urmatoare: Românii din Japonia au înfiinţat o parohie ortodoxă »
px

Random Posts

» Administraţia Bush va anunţa un ajutor de un miliard de dolari pentru Georgia
» Marina: «Nu aş accepta un bărbat ca Lazarus!»
» Obama va lua o decizie în cazul scutului american doar după consultările cu Moscova
» Guvernul va definitiva bugetul de stat până la sfârşitul lunii ianuarie
» Prahova: Theodor Stolojan a prezentat programul anti-criză al PD-L
» ANOFM: Cel mult 14.000 de persoane disponibilizate până la finele lui 2008
» Andreea Marin vrea si ea sa se faca profesoara
» IPP: Partidele au cheltuit aproape 800.000 de euro pentru campanie
» Iaşi: Peste 50.000 de ieşeni au făcut cumpărături toată noaptea
» Kate Moss i-a răcorit pe paparazzi

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2026 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox