Secretarul Camerei Deputaţilor, Ioan Munteanu, a anunţat, luni,
că Biroul Permanent a aprobat solicitarea Comisiei pentru politică economică reformă şi privatizare de
înfiinţare a unei comisii de anchetă privind “acuzaţiile de concurenţă neloială şi practică monopolistă
practicate de supermarketuri”.
Membrii Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare au explicat în solicitarea
adresată conducerii Camerei Deputaţilor că au decis să facă acest gest “luând act de repetatele semnale
şi dezbateri publice dintre marile lanţuri de supermarket şi producători autohtoni, în special de
alimente, prin care marile lanţuri comerciale sunt acuzate de practici monopoliste, concurenţă neloială
faţă de producători, abuz în stabilirea preţurilor alimentelor în cadrul hipermarketurilor autohtone şi de
perceperea unor taxe ascunse, limitând astfel oferta de produse către populaţie”
Potrivit cererii comisiei, ancheta va urmări şi modul de stabilire a preţurilor produselor din
hipermarketuri, dar şi măsura în care se percep anumite “taxe ascunse”.
Pe de altă parte, scopul anchetei va fi de a analiza impactul practicilor menţionate asupra
producătorilor, furnizorilor şi consumatorilor şi de a cerceta cauzele care au dus la această situaţie.
În cazul în care cererea de înfiinţare va fi aprobată de plen, comisia de anchetă va fi compusă
din toţi membrii Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare.
Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a recomandat, miercuri, Consiliului Concurenţei să se
implice în rezolvarea problemelor create cu preţurile din supermarketuri si hipermarketuri.
Şeful Executivului a precizat că aşteaptă o informare, în acest caz, de la Ministerul Economiei
şi Finanţelor şi Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale.
“Mesajul pe care vreau să-l dau public este ca să se implice activ Consiliul Concurenţei în
rezolvarea acestor probleme. În cazul în care se constată că sunt anumite practici de monopol, anumite
practici care îngrădesc libera concurenţă, competiţia pe piaţa liberă, fie că este vorba de
supermarketuri, fie că este vorba, în cealaltă zonă, a producătorilor şi procesatorilor de produse lactate,
Consiliul Concurenţei trebuie să intervină pentru că există instrumentele legale necesare pentru a pune
regulă şi ordine în domeniu”, a afirmat primul-ministru.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea