Guvernul va prezenta Parlamentului, cel mai probabil până la sfârşitul acestei luni, o ordonanţă de urgenţă care va modifica unele reglementări în ceea ce priveşte taxa de primă înmatriculare, a anunţat marţi ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian.
Ministrul de Finanţe a susţinut că proiectul de ordonanţă va menţiona clar faptul că banii obţinuţi în urma acestei taxe vor fi destinaţi “fondului de mediu”.
“Sunt enumerate şapte şiruri de tipuri de proiecte şi modalitatea prin care acestea se derulează prin fondul de mediu împreună cu organizaţiile neguvernamentale, administraţia locală, companiile implicate în dezvoltarea energiilor regenerabile, dar şi cu persoanele care doresc să-şi îmbunătăţească ambientul prin utilizarea unor formule termice mai eficiente”, a precizat Vosganian.
El a adăugat că ordonanţa preia, “în măsura în care este posibil”, o parte din “ideile generoase” ale parlamentarilor prezentate la dezbaterile asupra moţiunii, legate de “introducerea criteriului de emisie de bioxid de carbon pentru autovehiculele Euro 4, dacă în cartea tehnică aceste emisii sunt prevăzute ca atare”.
Vosganian a spus că noul proiect de ordonanţă menţine criteriul potrivit căruia o maşină cu o normă de poluare mai mare – non-euro, Euro 1 sau Euro 2 – va plăti mai mult decât un automobil Euro 4. “Fireşte, un automobil Euro 5 şi cele care merg pe biocarburanţi sunt exceptate, dat fiind că nivelul lor de poluare este extrem de scăzut”, a adăugat Vosganian.
El a menţionat că proiectul prevede şi o dezvoltare a utilizării programului de finanţare a casării maşinilor vechi şi de stimulare a cumpărării maşinilor noi.
“Este, aşadar, un proiect care întruneşte voinţa majorităţii parlamentare şi, în acest fel, vom încheia în sfârşit această dezbatere”, a subliniat ministrul Finanţelor.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea