Magistraţii Judecătoriei sectorului 1 au respins, marţi, acţiunea Corinei Voiculescu, care cere despăgubiri morale de la şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, pentru că i s-ar fi ascultat telefoanele, deşi acest aspect nu făcea obiectul niciunui dosar.
Decizia judecătorilor poate fi atacată cu recurs.
Instanţa a discutat pe fond, pe 12 februarie, cererea Corinei Voiculescu, fiica cea mică a lui Dan Voiculescu.
Procurorii au cerut respingerea acţiunii ca inadmisibilă, considerând că Parchetul nu are nicio calitate procedurală în acest dosar.
Corina Voiculescu l-a dat în judecată pe Daniel Morar, susţinând că i-ar fi adus prejudicii de natură morală şi de imagine atunci când i-a cerut, în martie 2007, adjunctului şefului SRI, Florian Coldea, date despre viaţa ei privată şi activitatea profesională.
Pe 20 martie 2007, Corina Voiculescu a fost supusă unui control medical la Centrul de Zi pentru Diagnosticul şi Tratamentul Bolilor de Memorie “Ana Aslan”, fiind diagnosticată cu “tulburare anxioasă socială acută”, potrivit actelor depuse la dosar.
Corina Voiculescu a trimis la Parchetul General o adresă de la DNA, prin care Daniel Morar i-ar fi solicitat lui Florian Coldea date despre ea. Parchetul General i-a răspuns că ea nu face subiectul niciunui dosar penal la DNA.
“Prin adresa F 00119/06.03.2007, DNA solicita, sub semnătura procurorului-şef Marius Daniel Morar, date referitoare la persoana mea din partea SRI. Rog a se observa că acest material este adresat domnului Florian Coldea, adjunctul şefului SRI, iar nu conducătorului acestei instituţii, aşa cum ar fi fost firesc, fapt ce demonstrează o relaţie de natură personală între domnul Marius Daniel Morar şi Florian Coldea, care, cu siguranţă, ar fi răspuns cu solicitare la adresa menţionată”, arăta Corina Voiculescu în plângerea înregistrată la Judecătoria sectorului 1.
În aceeaşi plângere, fiica lui Dan Voiculescu îi cerea procurorului-şef al DNA daune morale simbolice de un leu.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea