Liderul liberal Bogdan Olteanu va solicita o întâlnire cu şefii de
campanie electorală ai celorlalte partide pentru a găsi o soluţie de reprezentare comună a populaţiei
româneşti în judeţele în care etnicii maghiari sunt majoritari.
“Acolo (în Mureş, Harghita şi Covasna – n.r.) etnicii maghiari sunt bine reprezentaţi de 17 ani
şi îşi susţin în continuare formaţiunea. Românii au fost prost reprezentaţi în administraţia locală şi, din
acest motiv, reprezentanţii partidelor din acea zonă nu s-au impus pentru a avea putere de decizie”, a
declarat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu.
Demersul lui Bogdan Olteanu vine după ce candidatul liberal la preşedinţia CJ Mureş, Ciprian
Dobre, a susţinut că PSD, PD-L şi PRM au semnat un protocol de colaborare, un facsimil al
documentului fiind publicat recent de presa locală.
Potrivit lui Dobre, candidatul PSD la preşedinţia CJ va fi susţinut de democrat-liberali iar, în
schimb, social-democraţii nu vor desemna un candidat pentru Primăria Târgu Mureş, ci îl vor susţine
pe cel al PD-L.
Prezent la conferinţa de presă, vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu, preşedintele
organizaţiei liberalilor din Mureş, a afirmat că partidele româneşti din cele trei judeţe concurează pe
un segment limitat, pentru că populaţia românească este mică şi, din păcate, în această situaţie
formaţiunile nu dau dovadă de unitate, de solidaritate, iar posturile în administraţia publică locală sunt
ocupate de ani numai de reprezentanţi ai etniei maghiare.
“Populaţia românească nu este reprezentată aproape deloc în administraţia publică locală din
aceste judeţe. De ani de zile, atât consiliile judeţene, cât şi consiliile locale, mai ales consiliile
municipiilor reşedinţe de judeţ, sunt dominate de majoritatea maghiară, ceea ce din punctul nostru de
vedere nu e tocmai un lucru bun, pentru că o asemenea majoritate care se perpetuează ani de zile duce
la birocraţie, la lipsă de performanţă, la lipsă de consistenţă, duce la automulţumire”, a declarat
Nicolăescu.
El susţine că, înainte de compania electorală, unele partide care spuneau că nu vor colabora
niciodată şi-au schimbat atitudinea, nominalizând PD-L şi PSD sau PD-L şi PRM.
“Observăm la nivelul celor trei judeţe o colaborare pe faţă între PSD, PD-L şi, uneori, PRM,
care are ca scop apărarea privilegiilor reprezentanţilor acestor partide în cele trei judeţe. Are ca scop
apărarea intereselor de grup, intereselor personale ale unor primari, ale unor consilieri. Din păcate,
totul se realizează în detrimentul populaţiei româneşti, care nu este reprezentată în administraţia
locală”, a susţinut Nicolăescu.
Potrivit lui, aceste forţe politice nu dau nicio speranţă românilor ca la alegerilor locale să fie
reprezentaţi. În acest sens, el a atras atenţia PSD şi PD-L să ia măsuri pentru ca la nivel local să se
transmită ideea că trebuie apărate interesele românilor, adăugând că PNL, atât la nivel central, cât şi la
nivel local, este dispus la colaborare pentru găsirea unei soluţii.
Nicolăescu a precizat că deja PNL a propus o soluţie pentru judeţul Mureş prin desemnarea
fostului prefect Ciprian Dobre drept candidat pentru şefia Consiliului Judeţean, urmând că fie anunţate
soluţii şi pentru Harghita şi Covasna.
“Partidele româneşti să se unească, să fie solidare şi unitare, să susţină candidaţi independenţi
care să reprezinte interesele românilor din aceste judeţe. Ne referim la candidaţi care în sondajele de
opinie sunt bine plasaţi şi, în felul acesta, cred că putem oferi oamenilor ceea ce ei aşteaptă: candidaţi
serioşi, candidaţi profesionişti, cu experienţă, care au dat dovadă până acum de rezultate în munca lor,
candidaţi necorupţi”, a spus Nicolăescu, dându-l ca exemplu pe Ciprian Dobre.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea