Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas , efectuează, luni şi marţi, o vizită oficială în România, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu. Şeful statului român îl primeşte pe preşedintele Mahmoud Abbas luni dimineaţă, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Palatul Cotroceni. După acest moment, cei doi şefi de stat vor avea convorbiri tete-a-tete, urmate de convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegaţii oficiale. Cu prilejul vizitei în România, Mahmoud Abbas va mai avea convorbiri oficiale cu conducerile celor două Camere ale Parlamentului şi cu muftiul comunităţii musulmane din România. În convorbirile la nivel înalt vor fi abordate perspectivele dezvoltării relaţiilor româno-palestiniene, precum şi problemele specifice regiunii Orientului Mijlociu.
Spune-ti parerea