Comitetul Executiv Naţional al PSD va decide, luni, în şedinţă, dacă social-democraţii vor participa la viitoarea formulă de guvernare sau vor rămâne în opoziţie, a anunţat duminică Mircea Geoană, după n egocierile cu liberalii de la Palatul Parlamentului. Decizia PSD este influenţată în primul rând de obiectivele programului social-democrat, promovat de Alianţa politică PSD+PC, dar şi de candidatul pentru funcţia de premier, fiind votat în forurile statutare în persoana preşedintelui partidului, Mircea Geoană. De altfel, după aproape o săptămână de discuţii ‘exploratorii’, care au avut loc mai mult sau mai puţin la vedere, social-democraţii nu au ieşit cu o decizie clară referitoare la participarea la viitoarea formulă de guvernare alături de liberali sau de liberal-democraţi.
Spune-ti parerea