Drumarii mehedinţeni se află în alertă în urma dispariţiei repetate de pe drumul naţional DN6 a indicatoarelor de circulaţie, informează corespondentul ROMPRES.
Adjunctul Secţiei Drumuri Naţionale Drobeta-Turnu Severin, Silviu Mircea Furcă, a declarat, vineri, pentru ROMPRES, că de la începutul anului şi până în prezent au fost sustrase, de persoane neindentificate, din zonele cunoscute sub numele de ‘curbele morţii’ un număr de 37 de indicatoare de avertizare, din care cauză, nu este exclus, să se fi produs cele 18 evenimente rutiere soldate cu distrugeri materiale şi pierderi de vieţi omeneşti.
‘Împreună cu poliţiştii rutierişti vom organiza mai multe patrule astfel încât să îi prindem pe cei care, cu iresponsabilitate, scot semnele de circulaţie şi le valorifică la centrele de colectare a fierului vechi’, a precizat Furcă.
În anul 2007 din aceiaşi zonă, unde s-au înregistrat peste 40 de accidente, în care şi-au găsit sfârşitul 12 participanţi la trafic, au dispărut 120 de indicatoare în valoare de 42.000 de lei.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea