Cabinetul Boc pregăteşte o lege prin care şi motocicletele vor fi impozitate anual, în funcţie de emisiile poluante, alături de maşini, a declarat, ieri, ministrul mediului, Nicolae Nemirschi.
Noua formulă ar urma să înlocuiască actuala taxă de poluare auto, impusă de executiv prin ordonanţă de urgenţă. „O să propun şi taxarea motocicletelor”, a spus ministrul, adăugând că norma „va fi sigur trecută prin parlament în acest an, chiar dacă vor exista amendamente”.
Nemirschi a mai precizat că, după intrarea în vigoare a legii care va înlocui taxa pe poluare auto, posesorii de autovehicule nu vor mai plăti nimic la înmatricularea acestora. Cel mai probabil noua lege privind impozitarea autovehiculelor va fi adaptată după modelul nemţesc. În Germania funcţionează un sistem anual de taxare pentru autovehicule în care suma pe care contribuabilul o plăteşte este sta bilită în funcţie de mai multe elemente, printre care capacitatea ci lindrică a motorului maşinii şi nivelul emisiilor poluante.
Pe larg: Evenimentul Zilei
Spune-ti parerea