Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Hunedoara: Winkler face apel către secui să nu voteze independenţi
Stire din Alegeri 2008 publicata in 27 Nov 2008.

Preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a UDMR, Iuliu Winkler, a făcut, joi seara, la Hunedoara, un apel către toţi alegătorii din secuime să voteze cu Uniunea, apreciind că un vot dat candidaţilor independenţi ar putea lăsa maghiarimea din Transilvania fără reprezentare în Parlament.

Prezent la festivitatea de închidere oficială a campaniei electorale a UDMR Hunedoara, Iuliu Winkler a arătat că maghiarii din judeţ vor putea fi reprezentaţi în forul legislativ doar dacă Uniunea va aduna cât mai multe voturi pe plan naţional.

‘Fiecare vot care este dat unui candidat independent diminuează şansele comunităţilor maghiare din diasporă de a fi reprezentate în Parlament. Fac un apel către toţi secuii să participe la alegerile din 30 noiembrie şi să voteze cu UDMR. Maghiarimea din judeţul Hunedoara, din diasporă, poate fi reprezentată în Parlament numai dacă pe plan naţional UDMR va aduna cât mai multe voturi. Pe această cale, reînnoim apelul către maghiarii din Secuime să nu ne ia şansa de a avea reprezentare parlamentară’, a afirmat Iuliu Winkler.

În discursul său, liderul organizaţiei hunedorene a UDMR s-a referit la unitatea şi solidaritatea care caracterizează comunitatea maghiară din judeţ şi din sudul Ardealului.

‘Acum nu este timpul dezbinării, unitatea şi solidaritatea sunt încă la modă!’, le-a mai transmis Iuliu Winkler maghiarilor din Ţinutul Secuiesc.

El a mai amintit faptul că, în urmă cu mai multe decenii, numeroşi secui, veniţi pentru a munci în minele din Valea Jiului sau în combinatele siderurgice din Hunedoara sau Călan, au găsit în judeţ o comunitate maghiară primitoare.

La festivitatea de închidere a campaniei electorale a UDMR Hunedoara, desfăşurată la Sala Sporturilor ‘Constructorul’, din municipiul Hunedoara, au participat aproape 700 de persoane.

Pe lista de candidaţi UDMR Hunedoara la Camera Deputaţilor sunt înscrişi ministrul Comunicaţiilor, Karoly Borbely, în colegiul Hunedoara, inspectorul şcolar general adjunct Marta Mate, în colegiul Deva, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Hunedoara, Grigorie Burjan, în colegiul Brad-Valea Mureşului, vicepreşedintele UDMR Hunedoara, Istvan Ferenczi, manager, în colegiul Orăştie-Simeria, juristul Bela Filip, în colegiul Haţeg-Călan, preşedintele UDMR Lupeni, David Benedekfi, de profesie maistru energetic, în colegiul Lupeni-Uricani-Vulcan, şi consilierul juridic din Primăria Petroşani, Roland Kacso, în colegiul Petroşani-Petrila-Aninoasa.

Candidaţii UDMR Hunedoara pentru Senat sunt directorul spitalului din Hunedoara, Gavril Barna Bende, în colegiul Deva-Hunedoara-Haţeg, profesorul universitar Josif Andras, în colegiul Valea Jiului, şi inginerul Petru Edmund Veress, în colegiul Brad-Orăştie-Valea Mureşului.

Agerpres

px
px

Etichete: , , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Boc: PSD trebuie să plece după Iliescu, în istorie
Stirea urmatoare: Traian Băsescu lansează un apel la respectarea legii electorale »
px

Stiri Asemanatoare

» Hunedoara: PNŢCD susţine candidaţii PNL în alegeri
» Ion Iliescu: În Parlament, trebuie trimişi oameni capabili
» I. Iliescu: Nu vreau să mă prindă 80 de ani în Parlament
» Prahova: Preşedinţi de secţii, acuzaţi de abuz în funcţie
» Alba: SMS-uri electorale
» Începe votul în SUA şi Canada
» Braşov: Corlăţean a votat pentru un guvern puternic şi competent
» Galaţi: Ambulanţa a intervenit la două secţii de votare
» Gorj: Centenarii gorjeni şi-au exercitat dreptul la vot
» Vrancea: Modele de buletine de vot, găsite într-o maşină

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox