Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Românii, îndemnaţi să-l voteze pe Brâncuşi în topul Galeriei Saatchi
Stire din Cultura si Media publicata in 14 Apr 2008.

Marele sculptor Constantin Brâncuşi ocupa, duminică, locul al XVI-lea în topul celor 500 de artişti al secolului XX, realiazat de celebra galerie de arta Saatchi din Marea Britanie, după ce fusese retrogradat din fruntea clasamentului pe locul 20, în urma protestelor unor artişti prezenţi pe site-ul galeriei.
Pe primul loc în top se află Pablo Picasso, cu 33.728 dintre voturile vizitatorilor, urmat de Gustav Klimt, cu 29.029, Paul Cézanne – 28.698 şi Claude Monet – 28.592.
Brâncuşi, care a fost depunctat cu două mii de voturi pe motiv că a fost votat masiv din România, se afla pe locul al XVI-lea, cu 26.783 de voturi, devansând artişti ca Auguste Rodin – locul 18, Edvard Munch – locul 21, Frida Kahlo – locul 22.
Retrogradarea lui Constantin Brâncuşi pe locul 20 a stârnit nemulţumirea românilor, care-şi îndeamnă conaţionalii, pe tot mai multe bloguri şi forumuri, să-l “salveze” pe marele sculptor, votându-l pe site-ul galeriei Saatchi http://www.saatchi-gallery.co.uk/artvote/.
Orice vizitator al site-ului poate vota o singură dată, pentru orice artist doreşte.
Topul “500 de artişti ai secolului XX” a fost iniţiat la începutul lunii martie, fiind inspirat din “The 20 th Century Art Book”, album publicat de editura Phaidon.
Constantin Brâncuşi s-a născut la Hobiţa, în judeţul Gorj, în 1876. El şi-a părăsit satul natal de foarte tânăr. În 1894, a intrat la Şcoala de Arte şi Meserii de la Craiova, iar în 1898 a fost admis la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti.
În 1904, traversează o parte din Europa pentru a ajunge la Munchen, unde se opreşte pentru un timp la Kunstakademie, pentru ca mai apoi să meargă la Paris, unde ajunge pe 14 iulie.
La Paris, Brâncuşi îşi continuă studiile la Ecole des Beaux-arts, în atelierul unui sculptor recunoscut – Antonin Mercié. În 1906-1907, după ce îşi ia diploma, expune la Salon d’Automne.
Auguste Rodin, preşedintele juriului, îi remarcă lucrările şi îi propune să devină practician în atelierul său, însă, după numai o lună, Brâncuşi îşi dă seama că “nu creşte nimic la umbra marilor copaci”. Au urmat ani dificili, în care s-a străduit să-şi definească propriul angajament de artist.
Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se află “Coloana Infinitului” (Ansamblul de la Târgu-Jiu), “Domnişoara Pogany”, “Sărutul”, “Pasărea măiastră”.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Miting al transportatorilor rutieri în Piaţa Constituţiei
Stirea urmatoare: Alanis Morissette concertează în România pe 4 iulie »
px

Stiri Asemanatoare

» “Brâncuşiana – 2008″, la Târgu-Jiu
» Gutău (PD-L): Votul poporului este suveran şi nu târgurile între oamenii politici
» Posturile locale de radio şi TV cer candidaţilor între 3 lei şi 5.000 de euro
» Sibiu: Cafea electorală de la PSD pentru trezirea contracandidaţilor
» Sibiu: Liderul PNL face campanie anti-manele
» Geoană: Nu aş accepta un Guvern de tehnocraţi
» Corina Creţu: Socialiştii europeni, îngrijoraţi de declaraţiile preşedintelui României
» Cluj: UDMR îi va duce pe studenţi cu autobuzul la vot
» Gorj: Vadim Tudor – Criza mondială va radicaliza populaţia împotriva mafiei
» Românii din Italia vor avea la dispoziţie 19 secţii de votare

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox