Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Spectatori în picioare la premiera filmului lui Radu Gabrea
Stire din Cultura si Media publicata in 30 Mar 2008.

Premiera filmului “Cocoşul decapitat” de Radu Gabrea a umplut, vineri seară, sala de la Cinema Studio, adunând peste 300 de spectatori, unii dintre aceştia fiind nevoiţi să-l vizioneze în picioare.
Prezentat pentru prima oară în luna iunie a anului trecut la Sibiu, în cadrul Festivalului de Film Transilvania, “Cocoşul decapitat” regizat de Radu Gabrea şi Marijan David Vajda este o coproducţie româno-maghiaro-germano-austriacă.
Filmul a fost realizat după best-seller-ul în limba germană al scriitorul sibian Eginald Schlattner şi a cunoscut două versiuni: una germano-austriacă, prezentată doar în Germania şi Austria, şi una româno-maghiară.
“Au fost discuţii între producători şi o mare luptă ca să impunem versiunea noastră”, a declarat joi regizorul filmului, într-o conferinţă de presă.
Subiectul coproducţiei este povestea unor adolescenţi a căror maturizare este legată de evoluţia comunităţii săseşti din Ardeal, în perioada celui de-al doilea război mondial.
Tânărul Felix trebuie să organizeze serbarea de încheiere a anului şcolar, iar aceasta este un bun prilej să-şi amintească anii de război cu problemele şi toate laşităţile perioadei.
Din nefericire, petrecerea este întreruptă de alarmele unui raid aerian. Pericolul este mereu prezent, el fiind perceput de toată lumea prin simbolul cocoşului decapitat.
Potrivit unei legende săseşti, un cocoş decapitat este semn de ghinion. Cine găseşte însă capul cocoşului are noroc.
“Sper că filmul pe care îl veţi vedea va justifica numărul mare al actorilor implicaţi”, a spus Radu Gabrea la premiera de vineri seară.
Printre spectatorii prezenţi la premieră s-au aflat actori şi oameni cunoscuţi din cinematografia românească, precum Marin Moraru, Ileana Stana – Ionescu, Medeea Marinescu, Ilinca Goia, oameni de cultură şi televiziune, cum ar fi Tudor Giurgiu, Sanda Ţăranu sau Ioan T. Morar, dar şi europarlamentarul Daniel Dăianu.
Filmul lui Gabrea a fost proiectat, pentru prima dată, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), unde a primit premiul special.
Totodată, a mai avut premiere în Austria, Germania şi Ungaria şi a primit menţiunea specială a juriului la Festivalul Internaţional de Film Saturno, la Roma.
A mai fost prezentat la Ziua Filmului Românesc de la Montreal (octombrie 2007), la Festivalul Internaţional de Film Evreiesc de la Ierusalim (decembrie 2007), la Festivalul Internaţional de Film Cairo (decembrie 2007), Festivalul Internaţional de Film Romantic de la Mons, Belgia (februarie 2008), şi la Festivalul Internaţional de Film de Tiburon, în California (martie 2008).
În perioada 1 aprilie – 16 mai, are loc o caravană cinematografică de promovare a filmului, sub iniţiativa regizorului.
La premiera de vineri seară a participat o parte din echipa care a contribuit la realizarea filmului, actori, precum Dorel Vişan, care a jucat rolul unui fost călugăr, Alex Moustache, Ioana Iacob, Agi Margitai, Victoria Cociaş sau Monica Ghiuţă, regizorul filmului, scenograful Florin Gabrea, Melania Oproiu, cea care s-a ocupat de montaj, Svetlana Mihăilescu, care a asigurat costumele şi Constantin Fleancu, cel care a asigurat coloana sonoră.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Summit NATO cu Laura Bush, însă fără Carla Bruni
Stirea urmatoare: 30 milioane euro pentru extinderea fabricii Bosch din Blaj »
px

Stiri Asemanatoare

» “Supravieţuitorul” regizat de Sergiu Nicolaescu va avea premiera vineri
» Filmul “Cocoşul decapitat,” promovat în versiunea româno-maghiară
» “Război pe calea undelor” în premieră la Londra
» Premiera filmului “Supravietuitorul” al lui Sergiu Nicolaescu, reprogramata
» Festivalul Filmului European a ajuns la final
» Marian Crişan se aştepta să câştige Palme d’Or
» Filmul lui Marian Crişan premiat la Cannes, prezentat la TIFF
» Trei filme lansate de Transilvania Film pe marile ecrane
» Tragedia navei “Independenţa”, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu
» Andrei Şerban: Publicul român e mai dur decât cel american

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox