Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Pârtiile de schi pot fi amenajate fără taxa de scoatere din fondul forestier
Stire din Diverse publicata in 01 Feb 2008.

Autorităţile administraţiei publice locale pot scoate din fondul
forestier naţional terenuri pentru amenajarea de pârtii de schi, cu toate facilităţile aferente specifice,
fără plata taxei pentru scoatere definitivă din fondul forestier naţional.
Noile reglementări au fost aprobate miercuri de Guvern printr-o Ordonanţă privind
modificarea şi completarea Legii nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a
turismului “Schi în România”.
Toate lucrările realizate în cadrul programului “Schi în România” vor fi declarate de utilitate
publică, iar scoaterea din fondul forestier naţional se va realiza numai prin compensare cu terenuri
echivalente, conform reglementărilor silvice în vigoare.
Potrivit secretarului de stat în Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism
şi Profesii Liberale Lucia Morariu prin promovarea acestui act normativ sunt sprijinite în mod direct
autorităţile publice locale în dezvoltarea sporturilor de iarnă.
“La ora actuala, se constată un mare interes pentru dezvoltarea domeniului schiabil din
România, mai ales că există posibilitatea accesării, în acest scop, de fonduri europene. Am
convingerea că dezvoltarea activităţilor turistice de iarna reprezintă o şansă mare pentru România de a
se poziţiona pe harta Europei ca destinaţie atractivă pentru iubitorii sporturilor de iarna”, a susţinut
Lucia Morariu.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Mii de copii sălăjeni fără alocaţie pe ianuarie
Stirea urmatoare: Sărbătoarea Zărezeanului – datini şi obiceiuri »
px

Stiri Asemanatoare

» Travel Channel surprinde imaginea negativa a Romaniei
» Vedeta de la Travel Channel ne-a zdrobit pe banii nostri
» Turismul românesc, în noul brand al României
» Schi în cele mai bune condiţii, în Straja şi Parâng
» Antonescu: Liberalii şi social-democraţii au reuşit să dea un nou preşedinte al României
» Acordul PSD+PC – PNL pentru ieşirea României din criză
» Antonescu:Acordul cu PSD este benefic pentru România
» Cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din România se anunţă strâns
» Reformarea României, un test pentru UE şi FMI
» În România nu există tradiţie democratică

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox