Instanţa de contencios administrativ a Tribunalului Mureş
a pronunţat cinci sentinţe favorabile unor cetăţeni care au contestat taxa auto de primă înmatriculare, a
anunţat, marţi, avocatul Daniel Sălcudean, transmite corespondentul ROMPRES.
“Avem cinci sentinţe favorabile. Tribunalul Mureş a dat soluţie de admitere, pe baza căreia şi
alţi clienţi au reuşit să îşi înmatriculeze maşinile fără să fie nevoiţi să plătească taxa”, a spus avocatul
Sălcudean.
Acesta a arătat că, pe lângă invocarea articolului 148 din Constituţie, care stabileşte că au
prioritate reglementările comunitare în faţa celor interne, a ridicat şi o excepţie de neconstituţionalitate a
taxei, pe motiv de discriminare, la care aşteaptă o decizie din partea Curţii Constituţionale a României.
Avocatul mureşean este primul care a reuşit prin intermediul instanţei să îşi înmatriculeze
maşina adusă din străinătate fără a plăti taxa de primă înmatriculare, în baza unei soluţii provizorii.
Daniel Sălcudean, împreună cu o organizaţie neguvernamentală, acordă consultanţă juridică
gratuită pentru recuperarea acestei taxe cetăţenilor care au achitat taxa de primă înmatriculare.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea