Traian Băsescu, candidat independent la Preşedinţie susţinut de PD-L, a declarat, marţi, că, în vederea turului al doilea al alegerilor, ar trebui organizate cel puţin trei dezbateri.
‘Eu cred că ar trebui să ne focusăm acum pe dezbateri care vizează în mod deosebit atitudini şi atribuţiuni ale preşedintelui României, în conformitate cu Constituţia. Şi cred că ar trebui să avem o dezbatere pe politica externă şi securitate, o altă dezbatere pe reforma statului, în care preşedintele trebuie să fie implicat, şi o a treia dezbatere care să vizeze viziunea despre România’, a explicat el, într-o conferinţă de presă, la sediul de campanie.
Băsescu a opinat că ar trebui să aibă loc cel puţin trei dezbateri înaintea alegerilor sau chiar zilnic. ‘Este ceea ce eu cred, dar nu ştiu dacă ne vom putea înţelege’, a adăugat el.
Sursa: Agerpres
Spune-ti parerea