Douăsprezece filiale ale Partidului Socialist Român (PSR) au trecut la ecologişti, a anunţat, vineri, preşedintele Partidului Ecologist Român (PER), Dănuţ Pop.
Liderul PER şi-a exprimat convingerea că aderarea filialelor PSR la PER “va creşte forţa de exprimare în plan politic a principiilor ecologiste”.
În prima conferinţă de presă organizată de PER după congresul extraordinar al partidului din februarie 2008, au fost, de asemenea, prezentate obiectivele strategice ale partidului pe termen mediu şi lung.
Pentru următorul ciclu electoral, PER a lansat programul Primăvara Europeană a României care urmăreşte: reducerea polarizării şi eliminarea barierelor sociale discriminatorii, promovarea tinerilor, femeilor şi a unor grupuri defavorizate, transformarea administraţiei într-un partener al cetăţenilor, dar şi implicarea activă a administraţiei în îmbunătăţirea calităţii mediului.
Obiectivele programului sunt de asemenea: stimularea activităţilor economice “prietenoase” faţă de mediu, orientarea către resurse regenerabile de energie, dezvoltarea agriculturii ecologice şi certificarea fiecărui produs agricol ecologic de către specialişti.
PER îşi doreşte totodată: programe educaţionale pe tema mediului înconjurător în cadrul educaţiei permanente (grădiniţă, şcoli, licee, facultăţi) şi dezvoltarea cercetării ştiinţifice pe probleme de mediu, implicarea cetăţenilor în acţiuni concrete de refacere a mediului natural, colaborare cu partidele ecologiste din ţările europene.
Dănuţ Pop a fost ales pe 23 februarie lider al PER, după ce anterior deţinuse funcţia de preşedinte interimar, după demisia lui Petre Lificiu.
PER a anunţat, recent, alături de Partidul Social Democrat, intenţia de a construi o platformă de stânga, dar a precizat că va participa pe liste separate la alegerile locale.
Partidului Ecologist Român consideră că misiunea sa “primordială este de a aduce şi de a păstra permanent în atenţia factorilor de răspundere din viaţa politică şi economică problemele actuale sau potenţiale de mediu”.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea