Un număr de 14 persoane au şansa, zilele acestea, să fie salvate de trei donatori aflaţi în moarte cerebrală.
La Iaşi, în cursul zilei de joi, unui donator i s-a prelevat inima, ficatul şi rinichii. Transplantul de inimă s-a făcut la Târgu Mureş, iar ficatul a fost transplantat în Institutul Clinic Fundeni, la Departamentul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic condus de prof. dr. Irinel Popescu. Un rinichi a fost transplantat tot la Institutul Clinic Fundeni, la Clinica de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal condusă de prof. dr. Ionel Sinescu. Rinichiul a fost transplantat unui copil în vârstă de şase ani.
Alt donator a fost la Spitalul de Urgenţă “Dimitrie Bagdasar”, de la care s-au prelevat, vineri, rinichii şi ficatul. Organele acestui donator aflat în moarte cerebrală au ajuns tot la Institutul Clinic Fundeni.
Un alt donator a provenit, tot vineri, de la Spitalul Floreasca, de la care s-au prelevat inima, ficatul şi rinichii, urmând ca acestea să fie transplantate la Bucureşti.
Potrivit directorului general al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), Victor Zota, de la începutul anului, au fost efectuate 12 transplanturi cu organe de la donatori aflaţi în moarte cerebrală. El a menţionat că, de când a luat fiinţă ANT, numărul transplanturilor a crescut cu 50%.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea