Stirile tale zilnice

Stiri

Cultura Economie Educatie Externe Social Turism Sanatate Sport Auto Politica Showbiz Justitie Contactati-ne

Liberalii au adoptat o rezoluţie ce vizează accelerarea debirocratizării
Stire din Politica publicata in 03 Feb 2008.

Contribuabilii îşi vor putea plăti, din acest an, obligaţiile fiscale într-un singur cont pentru bugetul de stat şi într-un alt cont pentru bugetul asigurărilor sociale, prevede rezoluţia adoptată sâmbătă, la Braşov, de Delegaţia Permanentă a Partidului Naţional Liberal.
“În loc de 50 de ordine de plată, contribuabilul va face doar două. Mai puţin timp pierdut, mai puţine comisioane de achitat pentru operaţiuni bancare, mai puţine cozi la ghişee”, se arată în document.
Rezoluţia mai prevede extinderea, în acest an, a sistemului de depunere on-line a declaraţiilor pentru obligaţiile aferente la buget, astfel încât contribuabilul să îşi poată plăti contribuţiile de acasă sau de la birou.
Un alt obiectiv al rezoluţiei este reducerea în 2008 a numărului total al avizelor emise de ministere şi agenţii cu 30%, “astfel încât pornirea unei afaceri să fie un proces mult mai uşor de parcurs”.Se doreşte, de asemenea, simplificarea procedurii de înregistrare ca “persoană fizică autorizată” ori ca “persoană fizică independentă” a cetăţenilor care doresc să desfăşoare activităţi comerciale sau de prestări servicii.
“Timpul efectiv de înregistrare a unei persoane fizice autorizate se reduce de la trei luni la trei zile prin înfiinţarea unei secţiuni speciale a Registrului Comerţului, consacrată acestui tip de activitate economică”, prevede documentul.
Un alt deziderat este simplificarea procedurilor de listare a întreprinderilor mici şi mijlocii pe Bursa de Valori, în vederea stimulării mediului competiţional şi atragerii investitorilor.
Rezoluţia “PNL accelerează debirocratizarea şi defiscalizarea” cuprinde un set de măsuri care îşi propun să reducă timpul, energia şi resursele irosite într-un sistem birocratizat, să ajute cetăţeanul şi să sprijine agenţii economici, precum şi toate categoriile de liber profesionişti.
PNL, prin reprezentanţii săi în administraţia centrală, va accelera şi definitiva programul de debirocratizare şi defiscalizare în acest an.
“PNL consideră că este momentul oportun pentru a-şi reafirma poziţia cu privire la necesitatea ca România şi fiecare cetăţean român să beneficieze de un sistem administrativ eficient, modern, performant, orientat spre nevoile şi problemele cetăţeanului. PNL este conştient de faptul că o administraţie eficientă trebuie să fie dublată de o economie puternică şi profitabilă”, se arată în rezoluţie.

Sursa:ROMPRES

px
px

Etichete: , ,

Daca doresti, poti lasa un raspuns ( trackback)
px
Stirea precedenta: « Ghidul care te convinge să vizitezi Europa
Stirea urmatoare: Preţul alimentelor nu va creşte decât cu 0,2-0,3% »
px

Stiri Asemanatoare

» Liberalii caută soluţii pentru reprezentarea comună a românilor din zonele unde sunt
» În România nu există tradiţie democratică
» Criză politică în Kuweit
» Nouă grupare politică anti-UE în Cehia
» Liberalii îşi lansează candidaţii la parlamentare
» CNC al PNŢCD a votat colaborarea cu liberalii
» Radovan Karadzici a fost arestat
» Elena Băsescu nu mai candidează
» ALEGERI FĂRĂ ION ILIESCU
» Piti si Bittman la liberali

Spune-ti parerea


Stiri

Va recomandam

© 2024 Stiri | Entries (RSS) and Comments (RSS)

itbox, Jocuri, Fun, Testeaza Viteza, Antivirus, Taxi, Subtitrari, Sonerii Polifonice, Vremea, Anunturi, Promovare Web, Revista Presei, Sport, Radio, Ziare, Forum, IRC, Chat, Horoscop, Director Web, Contact, Program TV, Muzica, Download, Stiri, Optimizare site, Anunturi, professional security, Targu Jiu Online

itbox