Părinţii trebuie să-şi vaccineze copiii împotriva bolilor
infecţioase, respectând calendarul de vaccinare, şi nu trebuie să plece de la premisa că ar fi mai bine ca
organismul să fie lăsat să lupte singur împotriva infecţiei, au subliniat, luni, la o conferinţă de presă,
promotorii campaniei Săptămâna Europeană a Vaccinării.
Campania, iniţiată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), se desfăşoară în perioada 21-
26 aprilie în 33 de ţări europene, între care şi România, şi urmăreşte creşterea nivelului de
conştientizare a importanţei vaccinării.
Copiii sunt vaccinaţi gratuit împotriva principalelor boli infecţioase, potrivit unui calendar
naţional în care sunt incluse vaccinurile esenţiale pentru copii şi vârstele la care aceştia trebuie
vaccinaţi, a subliniat secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Publice, Mircea Manuc.
El a adăugat că ministerul a alocat importante resurse financiare şi umane în acest scop. Pentru
a-şi vaccina copilul, părinţii se pot adresa oricărui medic de familie, indiferent dacă sunt asiguraţi sau
nu, elevii fiind vaccinaţi în campanii şcolare.
“Vaccinarea este cea mai simplă metodă de prevenire a bolilor infecţioase, iar bolile
infecţioase pot să ucidă, de aceea considerăm prioritară prevenţia”, a subliniat Manuc.
Pe de altă parte, Adriana Pistol, şefa Centrului pentru prevenirea şi controlul bolilor
infecţioase, a afirmat că se confruntă cu refuzul părinţilor de a-şi vaccina copiii, deşi li se oferă această
posibilitate, şi a calificat drept “folclor” ideile acestora că ar fi mai bine ca organismul să fie lăsat să
lupte singur cu boala.
De altfel, ea a spus că părinţii de la sate sunt mai “mai cuminţi” şi-şi vaccinează copiii, spre
deosebire de cei din spaţiul urban, care “se informează greşit de pe tot felul de site-uri”.
Principalele boli care pot fi combătute prin vaccinare sunt hepatita B, difteria, rujeola,
tetanosul, rujeola, rubeola.
Campania Săptămâna Europeană a Vaccinării prevede disemiarea de informaţii prin
intermediul presei cu privire la vaccinare. De asemenea, a fost lansat un ghid – “ABC-ul vaccinării
copilului”, din care părinţii pot afla răspunsurile la principalele întrebări referitoare la acest subiect.
Săptămâna Europeană a Vaccinării a fost iniţiată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în 2005,
campania desfăşurându-se, la început, în 9 ţări. La ora actuală, 33 de ţări participă la acest program,
România aderând în 2007.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea