Stiri

Primul centru privat pentru persoane care suferă de maladia
Alzheimer şi de alte forme de demenţă s-a deschis la Otopeni.
Căminul Oxxygene, o iniţiativă integral privată, oferă un confort deosebit, îngrijirea bolnavilor
cu personal calificat, programe complexe de terapie ocupaţională, dar şi de stimulare cognitivă – în
concordanţă cu cele mai noi metode de terapie specifice.
Preţul unei zile de internare în Centru este echivalentul în lei a 25 euro/zi, cel mai mic existent
la acest moment în România pentru îngrijirea instituţionalizată a persoanelor vârstnice. Internările se
fac pe bază de programare, perioada minimă fiind de şapte zile. Durata maximă este nelimitată.
În domeniul privat, în România există doar centre de zi pentru demenţă şi unele servicii la
domiciliu, neexistând centre specializate pentru internare.
În prezent, instituţionalizarea acestor pacienţi se face în “cămine de bătrâni”, unde sunt
acordate îngrijirile generale specifice acestor instituţii sau sunt internaţi pe perioade scurte (de maxim
14 zile în spitalele de stat, pe secţii de psihiatrie şi geriatrie) neputându-se evalua şi trata adecvat, pe
termen lung, aceşti pacienţi.
Datele deţinute de Societatea Română Alzheimer (SRA) evidenţiază că 150.000 de români
suferă de această maladie, însă, având în vedere că o mare parte a bolnavilor nu sunt încă
diagnosticaţi, se estimează că numărul real al acestora ar putea fi de 350.000.
Demenţa Alzheimer (DA) este o boală caracterizată prin afectare cognitivă (memorie, gândire)
şi emoţională suficient de severe pentru a modifica activitatea zilnică şi calitatea vieţii la un pacient
perfect conştient. Este cea mai frecventă cauză a demenţelor – reprezintă mai mult de jumătate din
toate cazurile.
DA apare cel mai des la persoanele cu vârsta peste 65-70 de ani (DA cu debut tardiv) sau
devreme, 45-60 ani (DA cu debut precoce).
Implicaţiile asupra calităţii vieţii pacientului, dar şi a aparţinătorului sunt dezastruoase. Pe de o
parte, pacientul are o evoluţie lent progresivă de degradare a funcţiilor cognitive, dar şi psihice, cu
posibile tulburări comportamentale, mergând până la violenţa fizică, şi ulterior a celor motorii cu
imobilizare completă la pat în faza severă a bolii.
Pe de altă parte, aparţinătorul – membrul de familie care îngrijeşte pacientul – suferă o afectare
psihică importantă odată cu aflarea de obicei tardivă a diagnosticului, aceasta şi din cauza
necunoaşterii bolii în rândul populaţiei, mergând până la depresie odată cu evoluţia bolii.
Conform statisticilor, pe întreg globul sunt peste 24 de milioane de pacienţi cu demenţă, iar în
2040 vor fi 81 de milioane. Demenţa afectează una din 20 de persoane peste 65 de ani şi una din cinci
peste 80 de ani. Numărul pacienţilor cu demenţă s-a dublat la fiecare 20 de ani.
În ultimii 15 ani, majoritatea cazurilor de pacienţi cu demenţă au provenit din ţările dezvoltate
(aproximativ 60%). În 2040, se aşteaptă ca procentul să ajungă la 71%.
Journal Geriatric Psychiatry din 2005 arată că în ţările în curs de dezvoltare cei mai mulţi
pacienţi sunt trataţi la domiciliu, de către familie (de obicei soţie sau fiica), aceasta din cauza
posibilităţilor financiare scăzute ale familiei, în timp ce în ţările dezvoltate un sfert sunt trataţi în
centre specializate.
În Statele Unite ale Americii costurile anuale directe şi indirecte legate de această boală sunt
de cel puţin 100 miliarde de dolari.

Sursa:ROMPRES