Două cazuri teribile ale unor femei atacate de câinii vagabonzi din Bucureşti redeschid o mai veche problemă, ignorată de autorităţi.
Una dintre victime are 28 de ani. Mergea dimineaţa spre şcoala unde predă desen copiilor din clasele I-IV. A fost atacată de un câine de pe stradă, sub privirile impasibile ale unui trecător şi ale unor vecini aflaţi la un balcon. Jumă tate din degetul mare de la mâna dreaptă i-a fost smuls cu tot cu tendon, iar la mâini, la ambele coate şi la abdomen a suferit cusături. Acum nu mai poate desena, iese din casă numai înso- ţită de fratele său şi trăieşte cu frica de a fi dată afară de la locul de muncă în orice moment.
Cealaltă femeie mergea spre facultatea particulară unde este înscrisă. A fost atacată de patru câini şi, potrivit propriei mărturii, numai greutatea prea mare a corpului a ajutat-o să nu fie trântită pe jos. O bucată de piele de pe pulpa dreaptă i-a fost smulsă cu totul, iar genunchii i-au fost făcuţi ferfeniţă, pielea din această zonă fiindu-i cusută în mai multe locuri. În fiecare zi, femeia îi mulţumeşte lui Dumnezeu că nu era însoţită, la acel moment, cum se întâmpla în general, de copilul său. Ambele poveşti au un numitor comun: Bucureş ti, capitală europeană, locul unde străzile s-au umplut de câini vagabonzi, sub privirile impasibile ale autorităţilor.
Cititi toata stirea in Evenimenul Zilei.
Spune-ti parerea