Ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, a anunţat, marţi,
că Programul Naţional privind Evaluarea Stării de Sănătate (PNESS) a populaţiei va continua şi că
acesta va fi extins.
El a menţionat că pentru a acoperi un procent cât mai mare din populaţia care a beneficiat de
acest program, Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) a decis prelungirea lui până la 31 decembrie 2008.
Eugen Nicolăescu a adăugat că până acum aproximativ 65% din populaţia care a primit taloanele a
beneficiat de programul de evaluare.
Pe de altă parte, Eugen Nicolăescu a reliefat că vor fi elaborate programe de screening
organizat pentru bolile cardiovasculare, pentru depistarea cancerului de col uterin, mamar, colorectal
şi altor forme de cancer.
În acest an vor fi introduse şi programe naţionale de profilaxie noi, cum ar fi depistarea activă
a hepatitelor infecţioase şi va fi îmbunătăţită schema de fracţionare în conformitate cu recomandările
OMS.
Un alt obiectiv important al MSP va fi integrarea medicilor de familie într-un sistem de
asistenţă de urgenţă la domiciliu, care ar degreva sistemul de urgenţă prespitalicesc şi cel spitalicesc.
Un interes particular va fi acordată asistenţei medicale primare, va creşte ponderea finanţării.
Eugen Nicolăescu a anunţat că vor fi desfiinţate plafoanele la farmaciile cu circuit deschis
pentru toate programele naţionale descentralizate, respectiv diabet, oncologie, HIV-SIDA şi TBC.
Referitor la asistenţa la domiciliu, medicii de familie vor primi maşini care vor fi dotate pentru
a acorda acest tip de asistenţă şi, totodată, o finanţare din bugetul de stat.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea