Echipele ale Alianţei Internaţionale “Salvaţi Copiii” au oferit
ajutoare constând în orez, apă, substanţe de rehidratare, pături şi materiale pentru bucătărie şi
adăposturi, unui număr de 100.000 de persoane din Myanmar, afectate de ciclonul Nargis, informează
un comunicat de presă remis marţi ROMPRES.
Din cele 100.000 de persoane, 80.000 provin din zona Yangon, iar 20.000 din Delta
Irrawaddy.
Pentru acţiune au fost mobilizaţi 500 de membri de care dispune organizaţia în Myanmar
pentru a interveni de urgenţă.
“Ajutoarele ajung, dar timpul e problema esenţială, pentru că trebuie să asistăm cât mai mulţi
oameni în zilele care vin. Ploile care vor veni vor complica şi mai mult o situaţie deja disperată. Lipsa
actuală de apă potabilă va afecta direct sănătatea copiilor şi a părinţilor acestora. Trebuie să ne mişcăm
repede să alinăm necazurile oamenilor şi să evităm o extindere a crizei”, a spus directorul programului
“Salvaţi Copiii” pentru Asia de Sud-Est, Dan Collison.
Potrivit reprezentanţilor organizaţiei, supravieţuitorii se confruntă cu ameninţări serioase la
sănătatea lor, de la boli provocate de apa infestată la malarie, la dormitul afară sau insuficienţa apei şi
hranei.
La nivel internaţional, “Salvaţi Copiii” a lansat un apel pentru strângerea a 10 milioane de
dolari pentru a ajuta oamenii loviţi de ciclon. “Salvaţi Copiii” derulează programe în toate cele cinci
regiuni afectate şi lucrează în Myanmar din 1995. Una dintre cele mai mari organizaţii
nonguvernamentale din Myanmar, agenţia desfăşoară programe pe îngrijirea timpurie şi dezvoltarea
copilului, supravieţuirea şi protecţia copilului.
Ciclonul Nargis, care a lovit în urmă cu zece zile Myanmarul, a făcut 31.938 de morţi şi a lăsat
în urmă 29.770 de persoane date dispărute, a anunţat luni televiziunea de stat, citată de France Presse.
Precedentul bilanţ oficial provizoriu anunţa 28.458 de morţi şi 33.416 de dispăruţi. Potrivit
unor surse diplomatice occidentale nu este exclus ca bilanţul să depăşească cifra de 100.000 de morţi.
De asemenea, 1.403 de persoane au fost rănite într-una dintre cele mai grave catastrofe
naturale din istoria recentă, a precizat televiziunea publică din fosta colonie britanică Birmania.
Statele Unite ale Americii şi Organizaţia Naţiunilor Unite au făcut apel luni la autorităţile
birmaneze să acţioneze rapid, la zece zile de la trecerea lui Nargis, pentru a evita creşterea numărului
de morţi. Junta militară vrea să controleze în totalitate distribuţia de ajutoare străine, notează AFP.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea