Autoritatea de Sănătatea Publică a Municipiului Bucureşti şi
Inspecţia Sanitară de Stat au decis miercuri închiderea unuia dintre blocurile operatorii de la Spitalul
Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, ca urmare a unor nereguli privind sterilizarea.
Conducerea spitalului a solicitat Institutului Naţional “Cantacuzino” să preleveze analize din
aceleaşi puncte de unde a prelevat şi Inspecţia Sanitară pentru a vedea exact despre ce este vorba.
Epidemiologul spitalului a prelevat probe care au ieşit sterile.
În opinia conducerii spitalului, dacă Autoritatea de Sănătate Publică va găsi că sunt bune
probele prelevate de spital poate redeschide blocul operator.
În Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri s-a iscat o dispută între o parte
dintre medici şi managerul spitalului. Prof.dr. Ileana Boiangiu este de părere că există o deficienţă de
management care a dus la o astfel de situaţie. Ea a menţionat că este pentru prima dată când se
constată astfel de probleme la unitatea sanitară. Ileana Boiangiu a adăugat că au fost achiziţionate de
exemplu filtre pentru instrumentar, aceste filtre se folosesc pentru o sută de sterilizări şi, din
decembrie anul trecut, deşi s-au făcut demersuri, aceste filtre nu au fost achiziţionate. O altă problemă
este, în opinia medicilor care contestă managementul spitalului, aceea că se doreşte să se facă o unitate
de primiri urgenţe “foarte grandioasă”, însă se uită de restul problemelor din spital, fiind o unitate de o
singură specialitate.
În 2007, în cadrul unităţii, potrivit directorului medical, rata de infecţii nosocomiale a fost de
2,6%, apreciată drept mică având în vedere patologia cu care se confruntă spitalul.
Medicii au subliniat că nu au fost afectaţi bolnavii. Din cercetările celor de la laboratorul de
microbiologie al Autorităţii Sanitare de Stat a reieşit că trei instrumente erau nesterile din zece şi un
robinet de la blocul operator pentru apă sterilă.
Un alt aspect relevat a fost acela că, deşi probele au fost prelevate în februarie, rezultatul s-a
dat de abia acum.
Dr. Cristian Magherescu, şeful Inspecţiei Sanitare de Stat a Municipiului Bucureşti, a subliniat
că astfel de controale nu sunt ceva ieşit din comun, ele se efectuează zilnic în unităţile sanitare. El a
precizat că blocul operator a fost închis pentru a preîntâmpina eventuale probleme de infecţie în spital.
Sursa:ROMPRES
Spune-ti parerea